Prima pagină » Actualitate » Documente „top secret” legate de misiunea distrugătorului britanic avertizat de Rusia, aruncate într-o stație de autobuz din Kent. Ce explicații dau oficialii britanici

Documente „top secret” legate de misiunea distrugătorului britanic avertizat de Rusia, aruncate într-o stație de autobuz din Kent. Ce explicații dau oficialii britanici

Documente „top secret” legate de misiunea distrugătorului britanic avertizat de Rusia, aruncate într-o stație de autobuz din Kent. Ce explicații dau oficialii britanici

Documente clasificate ale Ministerului Apărării din Marea Britanie conținând detalii legate de distrugătorul HMS Defender implicat recent într-un incident în Marea Neagră au fost găsite într-o stație de autobuz din Kent, scrie BBC. Rusia anunța miercuri că a deschis focul asupra navei militare britanice pe care a acuzat-o că a intrat în apele sale teritoriale din Marea Neagră, acuzații respinse de Londra.

Documentele clasificate conțin detalii despre armata britanică și despre distrugătorul HMS, scrie BBC . Concret acestea detaliază posibila reacție pe care ar putea să o aibă Rusia dacă nava militară va traversa apele teritoriale ale Ucrainei, de-a lungul coastei Crimeei.

Planurile privind o posibilă prezență militară a armatei Regatului Unit în Afganistan abandonate în stația de autobuz

Alte informații vizează planurile privind o posibilă prezență militară a armatei Regatului Unit în Afganistan după retragerea americanilor și sfârșitul operațiunii militare NATO din regiune, retragere care ar urma să se încheie la 11 septembrie.

Guvernul de la Londra a transmis că a fost deschisă o anchetă cu privire la aceste documente, iar un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că un angajat ar fi raportat pierderea unor documente sensibile. ”Ar fi nepotrivit să fac alte comentarii”, a adăugat el.

Documentele, în total 50 de pagini, au fost găsite ude, aruncate în spatele unei stații de autobuz din Kent, în dimineața zilei de marți. O persoană care a dorit să își păstreze anonimatul a contactat redacția BBC în momentul în care și-a dat seama că are de-a face cu documente ”sensibile”. –relatează BBC

Redacția BBC consideră că documentele, care includ schimburi de emailuri și prezentări PowerPoint, provin de la biroul unui oficial din ministerul Apărării.

Misiunea distrugătorului flotei regale HMS Defender, o decizie calculată a Londrei de a demonstra sprijinul pentru Ucraina

Documentele se referă la distrugătorul flotei regale de tip 45, HMS Defender. Misiunea din Marea Neagră descrisă de Ministerul Apărării drept ”traversarea inofensivă a apelor teritoriale ale Ucrainei”, cu armamentul de la bord acoperit și elicopterele trase în hangar a fost derulată în cunoștință de cauză, britanicii anticipând o reacție agresivă din partea Rusiei, se arată în documente.

Pe fondul controverselor legate de incidentul de miercuri, documentele găsite în stația de autobuz confirmă că misiunea navei a fost o decizie calculată a guvernului de la Londra, cu scopul de a demonstra sprijinul său pentru Ucraina, în ciuda riscurilor pe care le implica misiunea distrugătorului din Marea Neagră.

O navă de patrulare rusească a tras focurile de avertisment miercuri în direcția distrugătorului

Forțele armate rusești au tras salve de avertisment înspre distrugătorul britanic HMS Defender pe care Moscova îl acuză că a intrat în apele sale teritoriale din largul Capului Fiolent aflat în apropierea Sevastopolului, relata miercuri agenția rusă Interfax.

”Distrugătorul a fost avertizat în avans că se va trage cu armele în cazul unei încălcări a graniței de stat a Rusiei. A ignorat acel avertisment”, afirmă într-un comunicat ministerul rus al apărării.

O navă de patrulare rusească a tras focurile de avertisment miercuri după-masa la orele 12:06 și 12:08. Câteva minute mai târziu, la 12:19 un avion Su-24M a lansat bombe (4 bombe explozive OFAB-250) pe traiectoria de navigație a distrugătorului britanic ca avertisment, potrivit ministerului rus.

Acesta a anunțat de asemenea că HMS Defender ar fi părăsit apele teritoriale ale Rusiei ca urmare a acțiunilor întreprinse, acuzând nava Marii Britanii că a pătruns cu până la 3 kilometri în interiorul apelor teritoriale rusești. Agenția rusească RIA Novosti scrie că atașatul militar al Marii Britanii din Moscova a fost convocat la ministerul apărării rus ca urmare a incidentului.

Miercuri, ministerul britanic al apărării nu a dorit să comenteze imediat informația, însă o postare de pe pagina de Twitter a biroului de presă al ministerului neagă că au fost trase salve înspre HMS Defender, afirmând că nava a trecut prin apele teritoriale ale Ucrainei, „în conformitate cu legile internaționale”.

Britanicii iau în calcul prezența în Afganistan după retragerea americanilor

Majoritatea documentelor sunt marcate „official sensitive” (documente oficiale sensibile) ceea ce reprezintă un nivel mai scăzut al clasificării informației în raport cu, să zicem, ”top secret”.

Însă unul dintre documente este marcat „Secret UK Eyes Only” și conține recomandări cu privire la armata britanică și poziția sa în Afganistan, în contextul retragerii aliaților conduși de SUA.

Președintele Joe Biden anunța recent că trupele americane se vor întoarce acasă până la 11 septermbrie, declarând că cel mai lung război din istoria Americii s-a încheiat.

În documentul citat este menționată o solicitare din partea Washingtonului de asistență britanică în anumite zone. Americanii se întreabă dacă este cumva posibil ca forțele speciale ale Regatului Unit să rămână în Afganistan după retragerea trupelor SUA.

Presa a relatat deja că Marea Britanie ia în calcul menținerea unor trupe în regiune. Având în vedere conținutul sensibil al documentului, BBC a decis să nu publice detalii care ar putea pune în pericol trupele britanice din Afganistan.

Documentul avertizează însă asupra pericolului la care s-ar expune trupele britanice dacă ar rămâne în zonă, fiind vulnerabile în fața mai multor actori locali. Afganistanul a devenit și mai periculos, notează sursa citată.

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat ... vezi toate articolele

Citește și