DOCUMENTUL care anunța haosul de la TAROM: 29 de piloți s-au declarat „inapți de zbor” la 4 zile după ce sindicatul lor ceruse creșterea salariilor

Publicat: 08 07. 2024, 19:15
Actualizat: 09 07. 2024, 15:14
Foto: MEDIAFAX FOTO

Conducerea TAROM și Consiliul de Administrație al operatorului aerian știau de câteva zile că s-ar putea ajunge la situația fără precedent de luni, cu zeci de curse anulate și mii de pasageri afectați. Din minuta întâlnirii de săptămâna trecută dintre reprezentanții personalului navigant și șefii operatorului aerian de stat, obținută în exclusivitate de Gândul, reies multele probleme puse pe tapet de piloți și răspunsurile eschivante ale conducerii TAROM și ale membrilor CA.

Surse din Tarom avertizează că aviația este la un moment critic și „la cel mai jos punct pe scara securității și siguranței zborului, din cauza bătăii de joc permanente la adresa personalului navigant, în mâinile cărora stau veniturile companiei, iar managementul este catastrofal”.

Reprezentanții Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR), condus de Mihai Panait, și cei ai Direcției Operațiuni Zbor (DOZ), condusă de Cătălin Prunariu, au avut, pe 3 iulie, o întâlnire cu directorul general TAROM, Costin Iordache, și cu directorul financiar, Marius Văcăroiu, precum și cu noul Consiliu de Administrație, numit la jumătatea lunii iunie, cărora le-au cerut, fără succes, majorări salariale.

Cinci zile mai târziu, s-a ajuns în situația în care peste 20 de curse TAROM au fost anulate, după ce 29 de piloți reprezentați de SPLR s-au declarat ”inapți de zbor”, un drept legal al acestora, menit să nu pună în pericol siguranța zborului.

Cum a motivat conducerea TAROM respingerea creșterii imediate a salariilor piloților

În minuta întâlnirii din 3 iulie, consultată de Gândul, sunt arătate atât motivele invocate de piloți pentru majorările salariale, cât și cele ale conducerii executive a companiei TAROM pentru răspunsul nefavorabil, în lipsa unei decizii de suplimentare a bugetului operatorului aerian de stat, care poate fi propusă acționarului majoritar.

Structura de conducere a TAROM

Consiliul de Administrație al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene a României (TAROM) l-a numit pe Costin Iordache  în funcția de director general, la începutul lunii ianuarie, după ce fostul titular, Bogdan Popescu, numit în octombrie 2023, a demisionat în decembrie.

Costin Iordache a ajuns din mediul privat la TAROM, în octombrie 2022, în funcția de director financiar, ulterior fiind director general interimar, din ianuarie până în 16 octombrie 2023, când a fost numit de CA director economic, iar pe Narcis Obeadă, în funcția de director comercial.

Actualul director financiar, dar și cel comercial au lucrat înainte în afara domeniului aviației, la vopseluri, în compania Policolor.

Costin Iordache a fost director general interimar timp de nouă luni, după ajungerea la termen a contractului de mandat al directorului general CEO, Mihăiță Ursu, funcție care fusese deținută de acesta în tot anul 2022 și, anterior, în perioada iunie 2020 – iunie 2021.

Mihăiță Ursu este membru în Consiliul de Administrație al TAROM, cu un mandat din 15 iunie, atunci când a fost numită și Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor.

În mandatul acesteia s- au cumpărat două avioane ATR cu banii jos, ceea ce nu prea s-a văzut în aviație, spun sursele Gândul.

Șefii din TAROM au salarii brute de peste 36.000 de lei pe lună

Directorul general Costin Iordache are o remunerație brută este de 37.000 de lei pe lună, cu respectarea articolului 38, alineatul 1 din OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Directorul comercial al TAROM, Narcis Obeadă, și directorul financiar, Marius Văcăroiu, au remunerații brute de 36.131 de lei pe lună.

În Consiliul de Administrație al TAROM sunt, din 15 iunie 2024:

  • Anca Daniela Boagiu
  • Iuliana Cristina Bârcă
  • Monica Săsărman
  • Iulian Daniel Idolu
  • Costin Ionuț Iordache
  • Mirel Alexandru Marcu
  • Mihăiță Ursu

Fiecare membru din Consiliului de Administrație al TAROM primește o remunerația brută lunară de 12.500 de lei.

Din Adunarea Generală a Acționarilor TAROM fac parte:

  • Marius Adrian Cojoc – reprezentant ROMATSA
  • Gabriel Bulgaru – reprezentantul Companiei Naționale „Aeroporturi București” SA
  • Marian Buica – reprezentant Longshield Investment Group SA
  • Maria Magdalena Burghiu – reprezentantul Ministerului Transporturilor
  • Cristian Mihai Bocșe – reprezentantul Ministerului Transporturilor

TAROM este compania naţională de transporturi aeriene a României, o societate comercială cu capital majoritar de stat, având că obiect principal de activitate transporturi aeriene după grafic, interne şi internaţionale, de călători, bagaje, mărfuri şi poştă, prin curse regulate şi charter.

Operatorul aerian de stat deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliu 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Capitalul social al companiei TAROM este deţinut de:

  • 97,2476% din acţiuni sunt deţinute de statul român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor;
  • 0,0833% din acţiuni sunt deţinute de Societatea de Investiții Financiare „Muntenia” SA;
  • 1,2281% din acțiuni sunt deținute de Regia Autonomă „Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA RA;
  • 1,4410% din acțiuni sunt deținute de Compania Națională „Aeroporturi București” SA.

Sursa foto: TAROM


CITEȘTE ȘI:

Peste 20 de CURSE TAROM ANULATE, mii de pasageri afectați. Reprezentanții piloților discută la Transporturi, conducerea companiei este în ședință

Am făcut calculul. Ce salarii au piloții TAROM, de fapt. Diferența față de cei de la WizzAir este colosală!

EXCLUSIV | Directorul general TAROM, acuzat că vrea să păcălească Guvernul României și Comisia Europeană: ”Planul de restructurare este o concediere colectivă mascată” (ÎNREGISTRARE-SURPRIZĂ)