Doi brăileni au AGRESAT un bărbat, din cauza unor datorii. Ce au pățit suspecții
Doi bărbați din Brăila au fost plasați sub control judiciar, după ce au agresat un bărbat din cauza unor datorii. În acest caz, se fac cercetări într-un dosar penal de șantaj, lovire sau alte violențe, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de luptători din cadrul S.A.S și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila i-au depistat pe raza municipiului pe doi bărbați, cu vârstele de 30 și 37 de ani, ambii din municipiul Brăila, cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, lovire sau alte violențe, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au anunțat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila.
Potrivit sursei citate, cei doi suspecți au avut un conflict cu un alt brăilean din cauza unei datorii neonorate, legată de achiziționarea unor mașini.
„Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Brăila, ar fi achiziționat de-a lungul timpului mai multe vehicule de la bărbatul de 37 de ani, nemaiputând însă să achite contravaloarea acestora. Bărbatul de 37 de ani l-ar fi amenințat și șantajat pe brăileanul de 44 de ani, cu scopul de a-l determina să-și achite datoria. De asemenea, în data de 21 septembrie a.c., cei doi bărbați l-ar fi agresat cu pumnii și picioarele, folosind totodată și un box metalic, pe bărbatul de 44 de ani, în timp ce acesta se afla pe terasa unei benzinării de pe raza municipiului”, au explicat polițiștii brăileni.
Cei doi au fost duși la sediuL Poliției pentru audieri și apoi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Sâmbătă, Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de cei doi brăileni.