Prima pagină » Actualitate » Doi copii instituționalizați au fost adormiți și violați de un prădător sexual din Galați

Doi copii instituționalizați au fost adormiți și violați de un prădător sexual din Galați

Doi copii instituționalizați au fost adormiți și violați de un prădător sexual din Galați

Un bărbat acuzat că ar fi violat doi băieți în vârstă de 11 și 13 ani pe care, mai întâi, i-ar fi îmbătat până când și-au pierdut cunoștința, a mai fost închis pentru corupere sexuală. După executarea pedepsei, pedofilul a obținut, însă, o hotărâre judecătorească prin care faptele i-au fost șterse din cazier.

Doi copii instituționalizați din Galați, care obișnuiau să fugă din centrul de plasament în care erau cazați și cerșeau în centrul orașului, au fost  abordați, duminică, de Marius Mădălin Chelmu, un individ în vârstă de 32 de ani, care i-a convins să-i însoțească până acasă.

Chelmu ar fi încuiat ușa locuinței și le-ar fi dat celor mici să bea până când aceștia din urmă ar fi intrat în comă alcoolică. În timp ce zăceau inconștienți. băbatul i-a dezbrăcat și ar fi abuzat sexual de amândoi.

A doua zi, când și-au revenit în simțiri, copiii s-au trezit singuri în casa violatorului. Când au vrut să plece, au constatat, însă, că erau încuiați înăuntru. Aceștia au sunat speriați la numărul de urgență 112, iar la adresa respectivă, situată pe bulevardul Dunărea, a ajuns o echipă de pompieri.

Scăpați din apartamentul în care își petrecuseră noaptea, cei doi copii i-au povestit instructorului de serviciu al casei de tip familial din care fugiseră, iar acesta, la rândul lui, a anunțat Poliția.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi minori au fost trimiși în custodia Centrului de plasament „Dumbrava minunată”, în timp ce presupusul violator a fost localizat și prins. Acesta a fost, inițial, reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat instanței Judecătoriei Galați care a decis arestarea lui pentru 29 de zile.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că Marius Mădălin Chelmu este un prădător sexual cunoscut de autorități, după ce, în trecut, a mai fost implicat într-un dosar de corupere sexuală, în urma căruia a ajuns la închisoare.

După ce și-a ispășit pedeapsa, acesta a așteptat să împlinească toate condițiile pentru a solicita reabilitarea judecătorească, iar instanța i-a șters faptele din cazier.

Ca urmare, spun anchetatorii, Chelmu nu poate fi considerat recidivist, din punct de vedere legal, motiv pentru care ar putea scăpa cu o pedeapsă mai mică.

Poliția Română a lansat campania de prevenire „Atingeri nedorite”

În ce privește prevenirea agresiunilor sexuale îndreptate împotriva minorilor, Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România a lansat o campanie națională intitulată „Atingeri Nedorite”

Potrivit Poliției Române, obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor și publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.

Programul reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.

Iniţiativa este finanţată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi se va desfăşura până la data de 31 mai 2022.

În cadrul campaniei, copiii vor învăţa despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Copiii vor afla că pot suna gratuit la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, vor putea scrie la [email protected] si pe platforma online a organizatiei https://www.116111.ro/.

 

 

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele