Prima pagină » Actualitate » Doi frați au MURIT loviți de fulger, în județul Cluj. Localnicii vorbesc de un blestem, după ce și două mătuși ale lor au pierit în același mod

Doi frați au MURIT loviți de fulger, în județul Cluj. Localnicii vorbesc de un blestem, după ce și două mătuși ale lor au pierit în același mod

Doi frați au MURIT loviți de fulger, în județul Cluj. Localnicii vorbesc de un blestem, după ce și două mătuși ale lor au pierit în același mod

Doi fraţi de 43 şi 44 de ani, din comuna Săcuieu, județul Cluj, au murit – joi seara – loviți de fulger. Bărbații ieșiseră cu vacile la păscut şi se aflau pe un câmp, când a început furtuna. Astfel, ei s-au adăpostit sub un copac. Nici cele opt vaci nu au supravieţuit.

„În jurul orei 23:00, cei doi bărbaţi au fost indentificaţi, însă, din nefericire, un echipaj medical a constatat decesul acestora. Cele două cadavre prezentau urme vizibile de leziuni”, a pecizat Andreea Vişan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, citată de Observator TV.

Pădurarul care i-a găsit a recuperat şi telefonul unuia dintre ei, iar pe ecran rămăsese blocat mesajul RO-Alert de cod portocaliu de vreme rea.

Un medic sosit la fața locului a declarat că descărcările electrice erau atât de joase încât simţeai că se cutremură tot în jur.

„Este o tragedie pentru întreaga comunitate. În primă fază, am aflat de dispariţia lor şi de decesul a opt bovine. Vă daţi seama, fiind într-un câmp de 200 de hectare tendinţa-i să te adăposteşti sub un brad sau un arbore”, a declarat primarul comunei Săcuieu, Gheorghe Cuc.

Un localnic a precizat că două mătuşi ale lor au murit la fel, fiind lovite de fulger în același timp, așa că oamenii se gândesc deja la un blestem abătut asupra familiei.

Autorităţile atrag atenția că adăpostirea sub un copac, în câmp deschis, constituie cea mai mare greșeală, pe timp de furtună.

„E vital ca orice activitate desfăşurată în aer liber să fie întreruptă. În cazul în care vă aflaţi într-o zonă deschisă în timpul furtunii, aşezaţi-vă ghemuit, cu mâinile pe cap şi urechi, iar capul între genunchi. Intraţi în casă, într-o construcţie ori în autoturism. Deşi s-ar putea să vă răniţi în cazul în care trăsnetul loveşte maşina, sunteţi mai protejaţi în interiorul vehiculului decât în exterior. Deconectaţi de la priză aparatele şi alte echipamente electrice”, a afirmat Parul Olar, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

La rândul său, Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Cluj, a precizat că „atunci când simţim că ni se electrizează părul, trebuie să ştim că intrăm într-o zonă încărcată electric şi această zonă favorizează atragerea fulgerelor. Dacă suntem în grup şi suntem într-o zonă deschisă, trebuie să ne dispersăm, să fim undeva la 15 metri unii de ceilalţi”.

Trei sferturi din ţară se află sub cod galben sau portocaliu de furtuni şi vijelii, până vineri dimineață. Vântul va sufla cu 100 de kilometri pe oră în unele zone. Însă, în weekend se anunţă cer senin.

Foto – ARHIVĂ : Captură video – Facebook/Lucian Ignat

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele