Doi tineri de 21 și 27 de ani, găsiți morți într-o casă din Cluj-Napoca
Doi tineri de 21 de ani și 27 de ani, dintre care unul fusese dat dispărut, au fost descoperiți fără viață, vineri, într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca.
„În cursul zilei de azi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu, ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu. În urma investigaţiilor şi a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 de ani şi cel al unuia de 27 de ani, din judeţul Galaţi”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.
Conform aceleiaşi surse, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor preliminare, pe cadavre nu au fost observate urme vizibile de violenţă.
Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, scrie Agerpres.
„Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora”, precizează IPJ Cluj.