Prima pagină » Actualitate » Doi tineri din Botoșani au fost la un pas de a rata cununia civilă, după ce angajații Primăriei au plecat mai devreme acasă. Ce soluție de compromis s-a găsit pentru ei

Doi tineri din Botoșani au fost la un pas de a rata cununia civilă, după ce angajații Primăriei au plecat mai devreme acasă. Ce soluție de compromis s-a găsit pentru ei

Doi tineri din Botoșani au fost la un pas de a rata cununia civilă, după ce angajații Primăriei au plecat mai devreme acasă. Ce soluție de compromis s-a găsit pentru ei

Doi tineri din județul Botoșani au fost la un pas să rateze cununica civilă, programată pe 16 noiembrie, din cauza angajaților Primăriei care au plecat mai devreme de la serviciu. Ofițerul de stare civilă sau edilul nu se mai aflau în instituţie, la ora programată.

„Băiatul care era la Starea Civilă a plecat la Botoșani și a omis să-i spună domnului secretar. Sunt cazuri, se întâmplă că dacă se răzgândesc sau nu vin, dacă apuci să faci actele, numai prin instanță trebuie să le anulezi și noi le facem în ziua respectivă. Au stat 20 de minute și s-au supărat”, a transmis primarul presei locale, promițând că va lua măsuri pentru ca pe viitor astfel de situații să nu mai apară.

Sarcina de ofițer de stare civilă a fost preluată, până la urmă, de un secretar din Primărie, dar care nu era familiarizat cu această misiune deosebită și memorabilă pentru cei care se căsătoresc. El a oficiat ceremonia „pe repede înainte”, fără a le adresa felicitările care se fac în astfel de ocazii speciale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei