Doliu în lumea justiției. O judecătoare de doar 32 de ani, găsită fără VIAȚĂ în propria locuință
Un magistrat care activa la judecătoria Gherla a murit în propria locuință. Judecătoarea avea doar 32 de ani. Femeia ar fi avut de condus mai multe ședințe de judecată, însă nu s-a prezentat la serviciu.
Grefiera, dar și mai mulți colegi ar fi încercat să o contacteze de câteva ori, însă fără succes. Acestora li s-a părut neobișnuit că judecătoarea nu răspunde și au decis să apeleze la 112.
Un echipaj s-a deplasat la locuința acesteia și, din păcate, au găsit-o pe femeie fără viață.
„La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 12.15, Poliția municipiului Gherla a fost sesizată despre faptul că o femeie de 32 ani, nu mai raspunde la telefon. S-a pătruns în locuința cu sprijinul ISU Cluj, unde femeia a fost găsită decedată în locuință. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.
Potrivit clujust.ro, judecătoarea ar fi avut probleme de sănătate, însă nu se știe cu exactitate cauza decesului. Politia din Gherla a deschis o ancheta, iar necropsia va stabili care au fost cauzele morții acesteia.
CITEȘTE ȘI:
Ce s-a întâmplat cu Maria, femeia dispărută cu 7 ani în urmă. Misterul a fost elucidat!