Doliu în lumea rock-ului românesc. Mihai Mărgineanu, mesaj emoționant: „Prietenii știu cine a fost și ce a însemnat. Tot ceilalți vor afla de la noi”

Publicat: 05 06. 2022, 19:35

Chitaristul Andrei Cristian Vlad, de la Mihai Mărgineanu & Band, s-a stins din viață, vestea fiind anunțată chiar de Mihai Mărgineanu. Artistul a publicat un mesaj emoționant pe Facebook, în care și-a exprimat admirația pentru regretatul artist.

„Motanu’ pentru prieteni, Andrei Cristian Vlad a murit aseară. Chitaristul care a făcut că rock-ul și blues-ul să intre pe aceiași ușa cu muzică noastră! Prietenii știu cine a fost și ce a însemnat. Tot ceilalți vor afla de la noi”, a scris artistul Mihai Mărgineanu pe Facebook.

Chitaristul suferea de astm și diabet. În 2020, chiar la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, Andrei Cristian Vlad povestea un episod în care s-a considerat neîndreptatățit de autoritățile statului.

După cum spune chiar el la vremea aceea, artistul avea astm, dar și diabet. Fără să stea pe gânduri, chitaritsul din Mărgineanu Band s-a îndreptat imediat spre farmacie, pentru a face rost de medicamentele necesare pentru a mai trece cu bine peste o noapte. Poliția nu l-a crezut atunci, dialogul controversat fiind făcut public chiar de el, relatează observatornews.ro.

„Unde mergeți?!

– La farmacie. Am astm, diabet și oricum încă nu e 22.

– Nu vă credem. Cred că mergeți să vă luați țigări și băutură.

– De la farmacie?! Îmi iau și d-alea dacă ordonați dumneavoastră, dar nu cred că au pe stoc la farmacie. Nici măcar spirt, dar din ăla nu am prea servit până acum.

– Aaa nu, dar de la benzinărie.

– Pai până la benzinaria cea mai apropiată, fac juma de ora pe jos, dacă nu bate vântul din față.

– Actele va rog”

Conversația s-a încheiat cu o amendă pentru artist, care nu a avut niciun drept de contestație, scriu jurnaliștii de la Podul.