Doliu în presa din Iași. Jurnalistul Lucian Bălteanu a murit, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. În ciuda tratamentului, el s-a stins din viață.
Lucian Bălteanu avea o experiență îndelungată în lumea presei și în special al televiziunii după ce a trecut prin redacțiile locale TeleM, Antena 1 Iași, Digi 24 Iași și Iași TV Life.
În ultimii ani, Lucian Bălteanu a fost reporter și realizator de emisiuni la Iași TV Life.
„După o scurtă, dar grea suferință, colegul nostru, Lucian Mihai Băleanu, ne-a părăsit pentru o lume mai bună.
Luci a fost colegul nostru de la postul de televiziune Iași TV Life încă din anul 2014. A fost reporter, redactor, realizator de emisiuni, redactor-șef adjunct, dar, mai mult decât atât, a fost un coleg și un prieten minunat.
Întotdeauna gata să ajute cu un sfat, cu o vorbă bună, Lucian era gata să își ofere sprijinul necondiționat”, a transmis echipa Iași Tv Life.
„Cu durere şi suferinţă am purtat zilele acestea informaţia despre afecţiunea de care suferea în spital jurnalistul Lucian Bălteanu. Cu atât mai mult, acum, când am aflat că Lucian a plecat la Domnul.
E greu să învăţăm că relaţiile umane se termină aici în suferinţă. Dar poate că acesta e preţul pentru privilegiul prieteniei pe care-l plătim pentru imperfecţiunile noastre. Nu ştim cu adevărat ce e durerea, suferinţa, dar aflăm când pe pomelnicul celor adormiţi începem să-i trecem pe cei apropiaţi, pe rude, pe prieteni… 🙏
Eu îmi voi aduce aminte cu drag de multe-multe întâmplări frumoase prin care am trecut împreună! Şi cred că mulţi dintre voi îl veţi păstra în amintirea voastră pentru toate momentele de neuitat prin care împreună aţi trecut.
Cineva m-a întrebat adineaori: „E pe bune???” Da, cred că Lucian e acum pe „mâini” bune!
Lucian ştia că suntem cu toţii fii ai Învierii. Am dedus asta nu doar din întrebările pe care le adresa (fiind cu camera pe noi), dar mai ales în discuţiile private. De aceea, port nădejdea că Dumnezeu le va vedea cu îngăduinţă pe cele bune, iar nouă ne rămâne să ne rugăm pentru sufletul lui Lucian şi să fim alături de familie şi colegii lui.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Sursa foto: Facebook