Doliu în PSD! A murit un cunoscut primar

Publicat: 22 11. 2023, 20:19

Primarul comunei Blăgești, Alec Chirilă, a murit miercuri dimineață. Edilul în vârstă de 74 de ani fusese diagnosticat în urmă cu trei luni cu o tumoare cerebrală, aflată într-o fază mult prea avansată pentru a se mai putea face o minune.

Decesul s-a produs în casa sa din satul / comuna Blăgești. Cei apropiați spun că moartea primarului Alec Chirilă a fost una neașteptată, deoarece el descoperise recent boala și credea că o poate învinge.

Din nefericire, boala a învins. Alec Chirilă se afla în fruntea administrației de 24 de ani, fiind inclusiv viceprimar la un moment dat.

Fiica primarului a murit fulgerător

El era căsătorit și tată a trei copii, doi băieți și o fată. Din păcate, fiica sa a decedat mult prea devreme.

Corpul neînsuflețit al primarului Chirilă a fost depus acasă, în Blăgești, iar funeraliile vor avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, în cimitirul comunei pe care a condus-o timp de peste două decenii.

Din Blăgești provin soții Stegaru, Veronica-Vulpița și Viorel, cunoscuți pentru aparițiile lor televizate.

Alec Chiril a fost primar din 1996 până în 2008, apoi în perioada 2008-2012 a fost viceprimar, iar din 2012 până acum a fost ales iar în fruntea comunității.

A fost unul dintre membrii statornici ai PSD Vaslui. Până în 1996 a avut funcția de președinte CAP Blăgești, fiind agronom-șef, scrie vremeanoua.ro.

Fiul lui Alec Chirilă, rănit grav într-un accident pe câmp

Din nefericire, edilul a avut o viață presărată cu necazuri. După decesul fiicei sale, o altă dramă l-a încercat, atunci când unul dintre fiii săi a rămas fără ambele picioare într-un cumplit accident petrecut în septembrie 2019.

Atunci, fiul primarului Alec Chirilă era cu o combină pe câmpurile unui fermier din zonă, la recoltarea de porumb. La un moment dat, utilajul s-a blocat, iar bărbatul de 41 de ani, s-a urcat pe combină pentru a-l repara, fără a opri însă și motorul.

A băgat piciorul în pâlnia care era înfundată, doar că a alunecat și a fost prins de utilaj, ca într-o menghină, pierzându-și ambele picioare până deasupra genunchilor. El a fost salvat de câțiva muncitori din zonă, care i-au auzit strigătele disperate, au sărit și au oprit combina, l-au scos rapid și i-au acordat primul ajutor.

Necazurile l-au marcat pe primarul Alec Chirilă, care a fost doborât de tumoarea cerebrală, miercuri dimineață.

„Astăzi, 22 noiembrie2023, s-a stins din viață domnul Chirilă Alec, omul și primarul care, decenii la rând, a fost inima și sufletul comunei Blăgești! Este cel care s-a identificat cu activitatea și realizările din cadrul Primăriei, model de noblețe colegială și sufletească , un om deosebit care și-a dedicat întreaga viață pentru îndrumarea și ajutorul cetățenilor comunei. Sunt prea sărace cuvintele care să ne descrie durerea și regretul. Ele ne rămân în suflet acum, la despărțirea fulgerătoare de cel care ne-a fost ca un părinte vreme de zeci de ani. Vom purta mereu în inimă amintirea atâtor momente minunate, pentru care vom fi veșnic recunoscător i! Transmitem, din suflet, sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis viceprimarul Neculai Igiescu, în numele tuturor colegilor din Primăria Blăgești.

Sursa foto: Vremea Noua