Donald Trump, după retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială: „Nu era apt să candideze la postul de preşedinte”
Fostul preşedinte amercian Donald Trump a reacționat, duminică, la câteva minute după ce actualul lider de la Casa Albă şi-a anunţat retragerea din cursa pentru alegerile din noiembrie. El l-a descris pe Joe Biden ca fiind… „de departe, cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre”, într-o convorbire telefonică la postul american de televiziune CNN.
Separat, Trump a postat şi pe reţeaua sa socială Truth Social, susţinând că Biden nu a fost niciodată apt pentru funcţia de preşedinte, notează Digi 24.
„Coruptul de Joe Biden nu era apt să candideze la postul de preşedinte şi cu siguranţă nu este apt nici să ocupe această funcţie, şi nu a fost niciodată! El a ajuns în funcția de președinte doar prin minciuni, Fake News și prin faptul că nu și-a părăsit subsolul. Toți cei din jurul său, inclusiv medicul său și mass-media, știau că nu era capabil să fie președinte și nu a fost”, a scris Donald Trump.
Deşi momentan nu se știe cine va fi candidatul democrat, Trump a spus că el crede că vicepreşedintele Kamala Harris va fi mai uşor de învins în cursa electorală decât ar fi fost Biden, scrie News.ro.
Joe Biden (81 de ani) a anunţat, duminică seară, că se retrage din campania de realegere în funcţia de preşedinte al SUA, afirmând că acest lucru „este în interesul partidului meu şi al ţării”.
„A fost cea mai mare onoare din viața mea să fiu președinte. Deși intenția mea a fost să candidez pentru realegere, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii atribuțiilor mele de președinte pentru restul mandatului meu”, a afirmat Biden într-o scrisoare postată pe rețeaua de socializare X, potrivit AFP.
Renunțând la candidatură, el deschide calea pentru ca vicepreședintele Kamala Harris să preia rolul de candidat la prezidențiale, devenind prima femeie de culoare care face lucru din istoria țării, notează Reuters. Biden nu a menționat-o pe aceasta când și-a anunțat retragerea, însă democrații ar fi început deja să strângă fonduri pentru o eventuală candidatură a acesteia.
Anunțul retragerii lui Biden a venit după un val de presiuni publice și private din partea parlamentarilor democrați și a oficialilor de partid pentru a renunța la cursă după performanța sa dezastruoasă în dezbaterea televizată de luna trecută împotriva rivalului republican Donald Trump.