Donald Trump pledează NEVINOVAT la toate cele 34 de capete de acuzare. Detaliile, dezvăluite după desecretizarea actului de acuzare al marelui juriu
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, pledează nevinovat la toate cele 34 de capete de acuzare ce i se aduc, după ce judecătorul Juan Manuel Merchan a citit toate acuzațiile ce i se aduc în dosarul care vizează banii pe care i-ar fi plătit starului porno Stormy Daniels.
El a ajuns marţi după-amiază (21:30, ora României) la tribunalul din Manhattan, unde s-a predat, salutând mulţimea strânsă pe trotuarul de vizavi în timp ce a intrat în clădire. Fostul lider de la Casa Albă nu a declarat nimic presei,
CNN a difuzat primele fotografii cu Trump în sala de judecată, unde apare stând la banca acuzaților, alături de avocaţii săi: Todd Blanche, avocatul principal (primul din stânga fotografiei), Joe Tacopina (primul din stânga fostului preşedinte) şi Susan Necheles (în dreapta lui Donald Trump).
Rechizitoriul nr. 71543-23 – „Oameni din statul New York împotriva lui Donald J Trump -, a fost desigilat de judecători în urmă cu puțin timp. Donald Trump este acuzat de 34 de infracțiuni și a pledat nevinovat. Detaliile despre cele peste 30 de acuzaţii cu care se confruntă vor fi dezvăluite atunci când va fi desecretizat actul de acuzare al marelui juriu.
Presa nu va putea transmite în direct punerea sub acuzare, a decis luni seară un judecător, respingând o cerere a mai multor organizaţii media.
Trump a părăsit sala de judecată fără să facă nicio declarație și i-a ignorat pe jurnaliștii pe lângă care a trecut, transmite CNN. Se estimează că a stat la audieri aproximativ 57 de minute.
El a fost așteptat de o caravană de limuzine, cu care a călătorit mai devreme când s-a deplasat de la Trump Tower spre biroul procurorului districtual. Nu a părăsit Tribunalul prin fața clădirii, din motive de securitate, ci a făcut-o pe o ieșire secundară.
În curând, este de așteptat să ajungă la avionul privat proprietate personală cu care va călători spre Florida. De la Mar-A-Lago, va ține un discurs adresat susținătorilor săi, mai notează presa din State.