Dorian Popa, mesaj după ce a fost prins drogat la volan: „Nu aruncați cu NOROI!”
După ce a fost prins drogat la volan, influencerul Dorian Popa a transmis un mesaj în care îi roagă pe fani să nu îl judece.
Dorian Popa nu a dorit să ofere informații despre incidentul respectiv, ci doar i-a rugat pe oameni să nu „arunce cu noroi” în el. Mesajul a fost transmis de cântăreț într-unul din videoclipurile pe care le-a publicat pe canalul său de Tik Tok.
Dorian Popa: „Nu aruncați cu noroi”
Dorian Popa, în vârstă de 35 de ani, a transmis un mesaj fanilor să i pe rețelele de socializare.
Influencerul reacționează, astfel, după incidentul în care a fost prins drogat la volanul unui Lamborghini. Dorian nu a vrut să ofere informații, ci doar i-a rugat pe oameni să nu îl judece.
„Nu vă pierdeți niciodată încrederea, pentru că Dumnezeu este alături de noi. Păstrați-vă sufletul curat! Rămâneți pozitivi, optimiști și nu vă supărați pe nimeni sau, dacă vă supărați, nu aruncați cu noroi, pentru că nu are sens. Viața e frumoasă și cel mai frumos este să fim fericiți”, a spus Dorian Popa.
Dorian Popa a fost prins drogat la volan
Dorian Popa a fost tras pe dreapta, vineri seara, în localitatea Domnești, într-o zonă în care Poliția Ilfov face controale la fiecare final de săptămână, operațiunea purtând numele de „Blocada”, au spus surse judiciare pentru GÂNDUL.
Tânărul ar fi fost prins la volan sub influența cocainei și a altor substanțe cu care era amestecată, inclusiv canabis, conform unor surse judiciare.
Conform unui comunicat al Poliției Ilfov, vineri seara, la 21:15, un echipaj de la Rutieră a oprit în trafic, în localitatea Domnești, un bărbat care a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive.
„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, potrivit IPJ Ilfov.
Influencerul era doar în lenjerie intimă
„În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, se mai arată în comunicatul Poliției Ilfov.
Tânărul în vârstă de 35 de ani ar fi fost îmbrăcat doar cu un halat și o pereche de chiloți, conform unor surse citate de G4Media.
Sursa foto: Facebook Dorian Popa