Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, a MURIT la vârsta de 71 de ani

Publicat: 14 04. 2024, 15:00

Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, judecător militar şi autor al mai multor cărţi, a murit la 71 de ani.

Familia a transmis un comunicat în care a fost anunțat decesul fostului ministru.

„Cu profundă tristeţe anunţăm trecerea la cele veşnice a domnului Doru Viorel Ursu, o figură marcantă a vieţii politice şi juridice româneşti.

Doru Viorel Ursu s-a născut la Drobeta Turnu Severin pe 1 martie 1953. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti în 1976 şi a activat ulterior ca procuror la Procuratura Sectorului 2. Cariera sa a cunoscut o ascensiune remarcabilă, fiind numit ministru de Interne în Guvernului Petre Roman în perioada 1990-1991. A jucat un rol esenţial în reformarea sistemului de justiţie din România post-comunistă, a contribuit la consolidarea statului de drept şi la respectarea drepturilor omului”, se arată în comunicat.

Fostul ministru suferea de o boală gravă și niciun tratament nu-i mai era de folos.

„Doru Viorel Ursu a fost un om de o onestitate impecabilă, un patriot convins și un luptător pentru democrație. Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România și pentru toți cei care l-au cunoscut și apreciat. Familia îndurerată va anunța locul de depunere, data înhumării și roagă opinia publică să manifeste discreție cu privire la acest trist eveniment”, se mai arată în comunicat.

Doru Viorel Ursu a fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), ministru de interne al României în perioada 16 iunie 1990 – 16 octombrie 1991, în Guvernul Petre Roman și deputat în legislatura 1992-1996, ales în județul Argeș, din partea PD.

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat care și-a AMENINȚAT fosta soție pe TikTok a pus pe jar Poliția din două județe. ”Pentru voi, fac contact cu moartea”

Cine câștigă și cine pierde din CONFLICTUL iraniano-israelian / Dan DUNGACIU: Unul dintre câștigători e Netanyahu, care-și vede legitimitatea întărită

Ursula von der Leyen a făcut apel la încetarea atacurilor. Mesajul președintei Comisiei Europene după ce Iranul a lovit Israelul