Dosar penal la vârsta majoratului! Cum s-a sfârșit o „cursă periculoasă”, pentru doi tineri care au furat o mașină și au condus-o fără permis
This browser does not support the video element.
„Cursa periculoasă” începută de doi tineri – au furat o mașină și au condus-o fără să aibă permis – s-a încheiat în forță, când au dat nas în nas cu polițiștii. Vorbim despre doi tineri din Dâmbovița care puși pe „fapte mari” au furat un autoturism din Buzău, după care l-au dotat cu trusă chei, cric și roată de rezervă, furate și ele dintr-un garaj din Dâmbovița.
În trafic, cei doi au dat nas în nas cu polițiștii. Surpriză, șoferul nu deținea permis. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore pentru furt calificat.
Totul s-a întâmplat, după ce polițiștii din cadrul Secție Poliție Rurală Pucioasa au oprit pentru control, pe raza localității Vulcana Pândele, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Târgoviște.
Surpriză însă! Nu doar că șoferul nu avea permis, dar polițiștii au descoperit că mașina era și furată.
“În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care l-ar fi condus ar fi fost sustras de către acesta, în cursul nopții de 14 spre 15 septembrie, de la un bărbat de 62 de ani, din Buzău.
Polițiștii au controlat interiorul autoturismului, fiind descoperite mai multe bunuri ( trusa chei, cric și roată de rezervă) care ar fi fost sustrase, în timpul nopții, de către șoferul autoturismului și un alt tânăr, de 18 ani, din garajul unei locuințe ce aparține unui bărbat de 69 de ani, din Vulcana Pândele”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, Ana Maria Liță.
Atât autoturismul, cât și celelalte bunuri au fost recuperate, urmând să fie predate proprietarilor
Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi să fie prezentați magistraților. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat.