Dosar PENAL pentru doi părinți din Oradea, care și-au retras copiii din sistemul educațional românesc: „Paradoxal, studiile sunt recunoscute la noi”
Caz neobișnuit în Oradea, unde doi părinți s-au ales cu dosar penal și chiar au fost dați în judecată, deoarece și-au retras copiii din sistemul educațional din România, preferând să-i înscrie la o școală din SUA.
Estera și Darius, din Oradea, au împreună trei copii, care, până în 2022 au fost elevi în ciclul primar în cadrul Liceului German „Friedrich Schiller”. Părinții au preferat să-și retragă copiii de la școală și să-i educe în regim de „homeschooling” (n.r. – învățământ la domiciliu), înscriindu-i la o școală din Florida, Statele Unite ale Americii. În prezent, cei trei copii ai familiei sunt elevi ai instituției Abeka Academy, o școală ce oferă programe de homeschooling online.
Deși studiile din cadrul școlii din SUA sunt recunoscute în România și chiar au echivalare de Bacalaureat, părinții au fost trimiși în judecată și li s-a făcut dosar penal, pe motiv că ar încălca articolul 380 din Codul Penal, și anume împiedicarea accesului la învățământ.
Copiii au parte de o disciplină educațională identică cu sistemul normal de școlarizare. Temele sunt verificate zilnic de profesorii, elevii au examene și sunt notați pe măsura cunoștințelor acumulate. Singurele materii care diferă sunt istoria și georgrafia.
Cei doi părinți din Oradea sunt revoltați de situația și susțin că legislația funcționează într-un paradox, deoarece studiile copiilor sunt recunoscute, dar nu și activitatea școlară.
„Înțeleg că există tot felul de prejudecăți despre ce înseamnă homeschooling, de la ideea că acei copii nu ar urma niciun fel de școală sau că părinții ar fi anarhiști, conspiraționiști, antisistem sau fanatici religioși. Nu intrăm în niciuna din categorii. Dimpotrivă, suntem oameni care ne ducem viața de zi cu zi în zgomotul societății, ne izbim de aceleași probleme ca toți concetățenii noștri, susținem digitalizarea, ne-am și vaccinat și am avut chiar discuții în familie despre ce protocol de vaccinare să alegem. Este paradoxal: studiile finalizate acolo sunt recunoscute la noi, dar studiul copiilor noștri nu”, a declarat Darius Cornean, potrivit Observator.ro.
FOTO: Facebook
CITEȘTE ȘI: