Dosarul Ayahuasca, validat definitiv. Fostul șef DIPI Gelu Oltean și Vanessa Youness vor fi judecați

Publicat: 07 03. 2024, 11:39

Curtea de Apel Ploieşti a dispus începerea judecăţii pe fond în dosarul în care Gelu Oltean, fost şef al DGIPI, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT. Acesta este acuzat că a organizat împreună cu iubita lui, Vanessa Youness, şi cetăţeanul britanic Thomas Lishman şedinţe de şamanism la care participau zeci de persoane. În cadrul acestor adunări se consumau substanțe interzise, dar și o băutură tradiţională folosită de triburile din Amazon care provoacă halucinaţii.

Dosarul a fost trimis de DIICOT în instanţă în anul 2020. Chiar și așa, avocaţii celor trei acuzaţi au reuşit să amâne dezbaterile în cameră preliminară invocând diverse vicii de procedură.

După aproape 40 termene în instanţă, în anul 2022, un magistrat de la Tribunalul Dâmboviţa a decis că procesul poate începe pe fond. Inculpaţii au atacat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploieşti.

„În temeiul art.347 alin.2 C.p.p. respinge contestaţiile formulate de către inculpaţii Lishman Thomas Ivor Mowbray , Youness Amal-Vanessa, Oltean Gelu Marin şi partea responsabilă civilmente S.C. Youness Medical S.R.L., împotriva încheierii din data de 24.05.2022 pronunţată de Judecătorul de Camera Preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa în dosarul nr.2497/120/2021/a1, ca nefondate. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorii inculpaţi şi partea responsabilă civilmente S.C. Youness Medical S.R.L. la plata sumei de 800 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Dispune traducerea prezentei încheieri în limba engleză, în vederea comunicării către inculpatul Lishman Thomas Ivor Mowbray, cheltuielile urmând a fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei. Constată ca inculpaţii a fost asistaţi de apărători aleşi. Definitivă. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.03.2024”, a stabilit definitiv Curtea de Apel Ploieşti.

Dosarul „Ayahuasca”

Dosarul „Ayahuasca” a explodat în decembrie 2019, când s-a aflat că trei persoane organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține substanța ayahuasca.

Persoana-cheie care organiza aceste întâlniri era chiar Gelu Oltean, nimeni altul decât șeful Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne. Gelu Oltean participa la aceste ritualuri șamanice și era ajutat în tot procesul de organizare de iubita sa, Vanessa Youness, și un cetățean britanic.

CITEȘTE ȘI:

Dosarul „Ayahuasca” intră la judecata pe fond, după o amânare de peste 3 ani / Gelu Oltean, fostul șef al serviciului „Doi și-un sfert”, între acuzați

Vanessa Youness, din celebrul dosar „AYAHUASCA”, obține și anularea confiscării sumei de 1,4 milioane de euro, după ce a scăpat de condamnare

Complicele lui Gelu Oltean în dosarul „Ayahuasca” a fost lăsat să plece, de sărbători, în Marea Britanie. Era „șamanul” fostului șef al DIPI (EXCLUSIV)