Prima pagină » Actualitate » DOSARUL morților suspecte de la Pantelimon, la faza percheziției informatice. Telefonul uneia dintre doctorițele arestate, verificat de anchetatori

DOSARUL morților suspecte de la Pantelimon, la faza percheziției informatice. Telefonul uneia dintre doctorițele arestate, verificat de anchetatori

DOSARUL morților suspecte de la Pantelimon, la faza percheziției informatice. Telefonul uneia dintre doctorițele arestate, verificat de anchetatori

Procurorii realizează, la această oră, o percheziție informatică a telefonului doctoriței Maria Miron. Acțiunea se petrece în prezența acesteia, potrivit surselor Gândul. Cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, Miron Maria Alexandra şi Păiuș Mirela, sunt arestate pentru 30 de zile, fiind acuzate de omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat.

Iubitul „Doamnei cu coasa” a încercat să se sinucidă, după ce a fost audiat de procurori

Reamintim că iubitul doctoriței Maria Miron, poreclită de colegi „Doamna cu coasa”, a încercat să se sinucidă la nouă zile după ce a fost audiat de procurori, în dosarul crimelor de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București.

Deși nu era vizat de anchetă, medicul Pleșa ar fi suferit, în cele din urmă, o depresie puternică și ar fi decis să-și pună capăt zilelor. Motivul rămâne, cel puțin deocamdată, doar la nivel de bănuială, în condițiile în care nu s-ar fi găsit, cel puțin deocamdată, un mesaj de adio în care să-și explice gestul.

În paralel, a fost deschisă și o anchetă care să lămurească în ce condiții a intrat doctorul Cristian Pleșa în posesia fiolelor de Midazolam, găsite lângă el, în toaleta publică.

Polițiștii brașoveni au deschis o anchetă, vineri 16 august, după ce, în jurul orei 13.00, într-o toaletă publică amplasată în Piața Sfântul Ioan din Brașov, a fost găsit un bărbat inconștient. Acesta își făcuse o perfuzie, iar lângă el erau mai multe fiole goale de Midazolam, medicament folosit ca anestezic.

Ulterior, polițiștii au stabilit că este vorba despre medicul ATI Cristian Laurențiu Pleșa, de la Spitalul Militar București, iubitul Mariei Miron, una dintre cele două doctorițe arestate preventiv în dosarul de omor de la Secția ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală.

Doctorul Cristian Pleșa apare pe interceptări

Din interceptări reiese și faptul că doctorul Cristian Pleșa era perfect conștient de gravitatea situației după ancheta începută de procurori, o învăța pe Maria Miron să își ia concediu, iar dacă totuși va continua să meargă la spital, să nu atingă nimic și să nu modifice nimic din actele medicale care aveau legătură cu decesele.

Cinci dosare de moarte suspectă au fost deschise, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, anterior sesizării privind decesele care ar fi fost cauzate de scăderea dozelor de noradrenalină din secţia de terapie intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon.

Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti informează, marţi, că „de-a lungul timpului”, Parchetul a primit sesizări privind decese suspecte ale unor pacienţi internaţi la mai multe unităţi sanitare din Capitală, inclusiv la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Informații halucinate în motivarea judecătorilor

Motivarea judecătorilor, privind decizia de arestare pentru 30 de zile, pronunțată de Tribunalul București, în cazul celor două cadre medicale, scoate la iveală detalii ireale a felului în care doctorițele se pronunțau asupra vieții pacienților pe care îi aveau în grijă.

Cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, Miron Maria Alexandra şi Păiuș Mirela, ”au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei Militaru Marian” și au arătat ”un profund dispreț al inculpatelor față de viața persoanelor prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care reglementează exercitarea profesiei lor, dar și a jurământului depus la terminarea facultății de medicină.”

Ulterior, ele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce instanța a emis un mandat în acest sens. Cele două cadre medicale sunt suspectate că au provocat moartea unui pacient de 54 de ani, aflat în stare gravă, prin scăderea deliberată a dozei de Noradrenalină, în două rânduri, în martie și aprilie 2024, ceea ce a dus la decesul acestuia.

Medicul Răzvan Jitianu este noul manager interimar al Spitalului Sfântul Pantelimon

Jitianu este medic primar chirurgie generală, coordonator al Blocului Operator Central de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Potrivit unor surse medicale, mai mulţi medici au refuzat funcţia de manager la acest spital.

Dr. Jitianu, cu 21 de ani de experiență la spital și actual coordonator al Blocului Operator Central, va prelua funcția începând de pe 12 august, potrivit Libertatea. Postul de director medical rămâne însă neocupat, în urma refuzului de către 11 medici de a prelua funcția, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Colaj Click.ro

CITEȘTE ȘI:

Iubitul „Doamnei cu coasa” de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” a încercat să se sinucidă. Bărbatul și-a făcut o perfuzie cu anestezic

Legiștii dau dreptate procuraturii. „99% decesul pacientului de la Sf  Pantelimon a fost cauzat de reducerea dozei de NORADRENALINĂ”

Se încurcă „ițele” în DOSARUL Pantelimon. Decesele a cinci pacienţi morţi în ATI fuseseră deja reclamate la Parchet. STRATEGIA anchetatorilor

Mihaela, ruda unui pacient decedat la Spitalul Sfântul Pantelimon: Era o atitudine de indiferență și de șantaj

Un nou CAZ șocant la Spitalul Pantelimon. O asistentă dezvăluie că a găsit un injectomat scos din priză, în secția ATI. ANCHETĂ internă a spitalului

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate