Prima pagină » Actualitate » Dosarul tunului imobiliar de la Iași. Primarul Iașului, Mihai Chirica, cercetat pentru că a știut de faptele inculpaților, dar nu i-a denunțat

Dosarul tunului imobiliar de la Iași. Primarul Iașului, Mihai Chirica, cercetat pentru că a știut de faptele inculpaților, dar nu i-a denunțat

Dosarul tunului imobiliar de la Iași. Primarul Iașului, Mihai Chirica, cercetat pentru că a știut de faptele inculpaților, dar nu i-a denunțat

Procurorii DIICOT îl cercetează și pe primarul Iașiului, Mihai Chirica, în dosarul cunoscut ca ”Afacerea Sărărie”, un tun imobiliar care a prejudiciat Primăria Iași cu 2 milioane de lei.

Potrivit surselor GÂNDUL.RO, edilul Iașiului este acuzat că ”a omis denunțarea faptelor săvârșite de inculpați, cu toate că avea cunoștință de ele”.

Mihai Chirica se afla la conducerea Primăriei Iași și în 2016, atunci când terenul de pe strada Sărăriei a fost dat în concesiune familiei Asimionesei, iar anchetatorii dețin probe conform cărora el știa despre demersurile făcute pentru a fi obținut acest teren care a adus primăriei un prejudiciu de 2 milioane de lei.

În urma perchezițiilor efectuate, ieri, de DIICOT și după audierea a 23 de persoane în acest dosar, au fost reținute patru persoane care vor fi prezentate instanței cu propunerea de arestare preventivă. Este vorba despre Claudiu Asimionesei, patronul cotidianului BZI Iași, fostul arhitect-șef al orașului, Alexandru Mustiață, notarul Răzvan Ionuț Costin și Victor Gavriluță, un vechi angajat al Primăriei Iași.

Alți șapte suspecți în dosarul ”Afacerea Sărărie” vor fi cercetați sub control judiciar, printre ei aflându-se și fostul viceprimar al Iașiului, Gabriel Harabagiu, în prezent city-manager al orașului.

Terenul de pe strada Sărăriei, ”obținut în mod fraudulos”

Potrivit procurorilor DIICOT, mai multe persoane au constituit – în 2016 – ”un grup infracțional organizat în vederea obținerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul unei instituții publice, pe care au construit o clădire, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei”.

Primăria Iași a concesionat acest teren familiei Asimionesei, urmând să fie construite o pensiune și un sediu de birouri. Numai că, în realitate, pe terenul respectiv fost ridicat un bloc cu cinci etaje.

Ulterior, familia Asimionesei a vândut apartamentele, iar Primăria Iași nu a obținut niciun beneficiu, au transmis surse din anchetă.

”Infracțiunile nu ar fi fost posibile fără sprijinul unor avocați, notari și funcționari din Primăria Iași”

Procurorii DIICOT au pus sub acuzare mai multe persoane în acest dosar, infracțiunile fiind ”înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, instigare la abuz în serviciu și fals intelectual, abuz în serviciu și omisiunea sesizării”.

Întregul scenariu infracțional ar fi beneficiat și sprijinul unor avocați, notari și funcționari din Primăria Iași.  Ieri, procurorii au ridicat din biroul lui Gabriel Harabagiu de la Primăria Iași și de la locuința acestuia mai multe documente legate de terenul dat în concesiune în 2016, când el era viceprimar.

Înainte de a fi cercetat în acest dosar, primarul Mihai Chirica declarase că toate documentele cerute de procurorii DIICOT au fost puse la dispoziția anchetatorilor și că are încrederea că aceste verificări ”vor face lumină în cel mai scurt timp posibil”.

”Colegii mei au pus la dispoziţie toate documentele solicitate, activitatea Primăriei nefiind întreruptă niciun moment pe parcursul cererii din partea DIICOT Iaşi. Personal le-am dat tot concursul şi am cerut colegilor mei care gestionează acest tip de documentaţii să pună la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate. Am încredere că verificările vor face lumină în cel mai scurt timp posibil cu privire la acest caz”, declara edilul Iașiului.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025