Dosarul tunului imobiliar de la Iași: un patron de ziar, fostul arhitect-șef al orașului și un notar, reținuți după perchezițiile la Primărie
Procurorii DIICOT Iași au reținut patru dintre cele 23 de persoane audiate în urma perchezițiilor la Primăria Iași și la locuințele suspecților din dosarul cunoscut la ”Afacerea Sărărie”. Printre cei pentru care anchetatorii vor fi cere instanței arestarea preventivă sunt Claudiu Asimionesei, patronul cotidianului BZI Iași, și fostul arhitect-șef al orașului, Alexandru Mustiață, au declarat, petnru Gândul, surse judiciare.
Notarul Răzvan Ionuț Costin și Victor Gavriluță, un vechi angajat al Primăriei Iași, au fost și ei reținuți, au precizat sursele citate.
Alți șapte suspecți în acest dosar vor fi cercetați sub control judiciar, printre ei fiind și fostul viceprimar al Iașiului, Gabriel Harabagiu, în prezent city-manager al orașului.
Ancheta vizează un teren de pe strada Sărăriei din Iași care în 2016 a fost dat de Primărie în concesiune unei firme a familiei Asimionesei. Pe teren ar fi trebuit să se construiască o pensiune și un sediu de birouri, dar a fost ridicat un bloc cu cinci etaje. Apartamentele au fost vândute de Asimionesei fără că Primăria Iași să încaseze vreun beneficiu, potrivit unor surse din anchetă.
Prejudiciul estimat de procurori este de aproximativ două milioane de lei.
Avocați, notari și funcționari din Primăria Iași, în grupul infracțional
Anchetatorii susțin că infracțiunile nu ar fi fost posibile fără sprijinul unor avocați, notari și funcționari din Primăria Iași.
Procurorii DIICOT au pus sub acuzare mai multe persoane, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, instigare la abuz în serviciu și fals intelectual, abuz în serviciu și omisiunea sesizării.
Luni, procurorii au ridicat din biroul lui Gabriel Harabagiu de la Primăria Iași și de la locuința acestuia mai multe documente legate de terenul dat în concesiune în 2016, când el era viceprimar.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat în vederea obținerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul unei instituții publice, pe care au construit o clădire, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.
DIICOT
Primar: ”Cei vinovaţi trebuie să plătească”
Edilul Iașiului, Mihai Chirica, a spus că documentele pe care procurorii DIICOT Iași le-au solicitat ”sunt ca urmare a unei sesizări pe care Municipiul Iaşi a făcut-o încă de la începutul acestui an”.
”Colegii mei au pus la dispoziţie toate documentele solicitate, activitatea Primăriei nefiind întreruptă niciun moment pe parcursul cererii din partea DIICOT Iaşi. Personal le-am dat tot concursul şi am cerut colegilor mei care gestionează acest tip de documentaţii să pună la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate. Am încredere că verificările vor face lumină în cel mai scurt timp posibil cu privire la acest caz”, spunea luni Mihai Chirica, după perchezițiile la Primăria Iași.