Prima pagină » Actualitate » Dosarul vaccinurilor. Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Dosarul vaccinurilor. Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Dosarul vaccinurilor. Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Procurorii DNA au anunțat, vineri, că fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID, în perioada pandemiei.

DNA îl acuză pe Vlad Voiculescu de două fapte de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, precum și de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

Fostul ministru al Sănătății a respins acuzațiile.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Voiculescu Vlad Vasile, la data faptelor având funcția de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (două fapte),
– complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de «opt-out», astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”, arată reprezentanții DNA.

Acuzațiile DNA

Procurorii susțin că Vlad Voiculescu ar fi „tranzacționat și ordonanțat la plată” achiziția suplimentară a peste 18 milioane de doze de vaccin, deși ar fi știut că vaccinurile contractate anterior erau suficiente pentru 23 de milioane de persoane.

„În contextul menționat mai sus, în datele de 10 respectiv 18 martie 2021, suspectul Voiculescu Vlad Vasile, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.

De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer. Precizăm că acest memorandum ar fi fost susținut spre aprobare în ședința Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuții delegate de ministru al Sănătății.

Suspectului Voiculescu Vlad Vasile i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”, precizează DNA

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | ANPC intervine în ”Dosarul vaccinurilor”! Marile companii producătoare sunt SOMATE să răspundă la 25 de întrebări esențiale (DOCUMENT)

VIDEO USR pârăște DNA la C.E. / Acuzațiile pentru Cîțu, Voiculescu și Mihăilă sunt „o incriminare a mecanismului european de achiziție a vaccinurilor”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit