Două asistente medicale, bănuite că au profitat sexual de un bolnav psihic. Situația a scăpat de sub control, iar bărbatul a comis un viol

Publicat: 30 04. 2024, 09:00
Actualizat: 30 04. 2024, 09:37

Două asistente medicale din București sunt bănuite de polițiști că ar fi profitat sexual de pe urma unui bolnav psihic. La un moment dat, lucrurile ar fi scăpat de sub control, iar bărbatul a sechestrat-o și violat-o pe una dintre ele. Ca să se apere, acesta a arătat polițiștilor un film explicit cu victima.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat preventiv, la sfârșitul lunii martie, după ce a sechestrat și violat o femeie într-un bloc din complexul Militari Residence, din satul Roșu, comuna Chiajna. La un moment dat, în timp ce negocia cu polițiștii eliberarea acesteia, femeia a reușit să evadeze după ce l-a încuiat pe balcon.

Ulterior, individul a amenințat ore în șir că se sinucide, a cântat la chitară și a recitat „Luceafărul”. Până la urmă, prea obosit să continue, omul s-a predat și a fost imediat dus la Poliția Chiajna, unde a fost audiat pentru viol și lipsire de libertate.

A arătat un film explicit cu victima

Agresorul nu a negat faptul că a întreținut relații sexuale cu femeia, însă nu a recunoscut violul. Mai mult, pentru a demonstra că între el și reclamantă există o legătură de natură sexuală, a scos telefonul și le-a arătat anchetatorilor un filmuleț explicit, mai vechi, în care se afla alături de victimă în ipostaze intime.

Suspectul a fost dus atunci la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru a se stabili dacă are discernământ și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Acesta a fost, până la urmă, arestat la domiciliu, iar surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul, că aprofundarea cercetărilor ar fi condus către o concluzie cel puțin neașteptată.

Victima a refuzat să mai facă sex în trei

Sursele citate au afirmat că, de fapt, suspectul de viol avea o relație de concubinaj cu o asistentă medicală din București. La un moment dat, cei doi ar fi implicat și o colegă a femeii, tot asistentă, care ar fi acceptat să participe la partide de sex în trei.

La data de 14 martie, aceasta din urmă i-ar fi anunțat pe ceilalți doi că a decis să renunțe la întâlnirile intime, fapt care a declanșat furia bărbatului, despre care autoritățile ar fi stabilit că ar suferi de o tulburare psihică gravă, care, printre alte simptome, generează și un comportament sexual agresiv, lucru cunoscut și de către cele două asistente medicale.

Bărbatul este acuzat de  violare de domiciliu, violență în familie, viol și lipsire de libertate.


CITEȘTE ȘI:

Marina Almășan a depus plângere penală pentru ABUZ și hărțuire împotriva conducerii TVR 2. Cere daune de 100.000 de euro

FBI a cerut informații din România. Lideri de clanuri și soțiile lor vrăjitoare fac ravagii la Los Angeles

Ce l-a omorât, de fapt, pe Costel CORDUNEANU. „Ajunsese să cântărească numai 35 de kilograme!”