Două noi județe intră pe lista celor cu un coeficient al infectărilor de peste 1,5 la 1.000 de locuitori

Publicat: 12 10. 2020, 13:36
Actualizat: 12 10. 2020, 13:52

Județele Ilfov și Vaslui intră pe liste județelor în care care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este egal sau peste pragul de 1,5.

Conform raportării de luni a Grupului de Comunicare Strategică, lista cuprinde 15 județe, față de cele 13 anunțate duminică.

Conform datelor publicate, în cele mai multe dintre cele incluse ieri, indicele a fost în creștere în ultimele 24 de ore.

⮚           București – 2,52 (duminică) – 2,66 (luni)

⮚           Alba – 2,26 – 2,35

⮚           Vâlcea -2,16 – 2,32

⮚           Iași – 1,97 – 1,96

⮚           Bacău – 1,89 – 1,99

⮚           Neamț – 1,86 – 1,91

⮚           Teleorman – 1,73 – 1,74

⮚           Sălaj – 1,79 – 1,80

⮚           Sibiu – 1,66 – 1,73

⮚           Caraș-Severin – 1,64 – 1,64

⮚           Cluj – 1,62 – 1,66

⮚           Brașov – 1,52 – 1,55

⮚           Timiș – 1,52 – 1,56

⮚           Vaslui – 1,57

⮚           Ilfov – 1,50

Conform Hotărârii nr. 47 a CNSU, din 5 octombrie, la art. 3: (1) Comitetele judeţene/al Municipiului București pentru situaţii de urgenţă au obligația de a se întruni în ședință extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data emiterii prezentei hotărârii, în vederea analizării detaliate a situației epidemiologice de la nivelul fiecărei localității și dispunerii de urgență a măsurilor pentru diminuarea impactului riscului conform prevederilor legale aprobate prin hotărârile Guvernului și cele ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

(2) În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor la nivel județean ori a unei sau mai multor localități depășește 1,5/1.000 de locuitori, ulterior măsurilor adoptate conform prevederilor alin. (1), comitetele judeţene/al Municipiului București pentru situaţii de urgenţă au obligația de a se întruni în ședință extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data depășirii pragului mai sus menționat.

Iașiul, în topul județelor cu cele mai multe noi infecții

În ultimele 24 de ore au fost 2.069 cazuri noi de COVID-19, din 10.051 de teste efectuate, după ce, duminică, numărul lor era de 2.880. Alte 56 de decese au fost raportate de autorități din cauza infecțiilor cu noul coronavirus, iar numărul celor internați la ATI este încă peste 600.

După București, unde au fost raportate 413 cazuri noi, în topul județelor cu cele mai multe noi infecții apar Iași, cu 164 de cazuri, Parhova, cu 110, și Bacău, cu 99 de cazuri.

În Bistrița-Năsăud și Covasna nu s-a întregistrat niciun nou caz de infecție cu COVID-19.

Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 157.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 118.912  pacienți au fost declarați vindecați.