Două ucrainence, bătute de un rus în Franța fiindcă ascultau muzică în limba maternă
Două femei ucrainene din orașul Izium au fost atacate, duminică, în jurul orei 22.30, de un bărbat rus, în Roquebrune-Cap-Martin, Franța, pe motiv că ar fi ascultat muzică ucraineană pe telefon, relatează publicația de știri Nice-Matin.
Alina și Olena, se plimbau pe malul mării și ascultau la telefon muzică ucraineană, când un bărbat vorbitor de limba rusă s-a repezit asupra lor și le-a lovit de mai multe ori.
„S-a repezit la noi. M-a lovit în față, am căzut la pământ și m-a lovit cu piciorul. Apoi a lovit-o pe mama de trei ori”, a afirmat Alina pentru Nice-Matin. Mama sa, Olena, s-a ales în urma incidentului cu nasul rupt.
Cele două femei au ajuns la spitalul din Menton.
Ambasada Ucrainei în Franța a reacționat și a numit atacul drept „un incident odios”.
„Urmărim îndeaproape situația celor două femei ucrainene care au fost atacate în sudul Franței. Consulii noștri sunt în contact cu cele 2 femei, care au primit asistența medicală necesară. Cooperăm cu autoritățile pentru o anchetă rapidă asupra acest incident odios”, se arată în postarea publicată de Ambasada Ucrainei în Franța pe Twitter.