Dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj: „Medicament-minune pentru COVID nu există. Vaccinarea, singura speranță”
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj, dr. Anca Buzoianu, medic primar în farmacologie clinică, a declarat că singura soluție clară pentru a scăpa de pandemie este vaccinarea.
Asta deși medicamente precum Hidro Hidroxiclorochină, Ivermectină, Azitromicină, Remdesivir sunt sau au fost folosite în timpul pandemiei pentru tratamentul COVID-19 cu mai mult sau mai puţin succes, a declarat Anca Buzoianu pentru „Adevărul”.
„Singura speranţă în acest moment, cu rezultate clare în prevenirea infecţiei, în prevenirea dezvoltării formelor severe în cazul în care infecţia totuşi s-a produs, în prevenirea transmiterii infecţiei celorlalţi din jurul nostru, este vaccinarea”, arată dr. Anca Buzoianu.
Medicul a vorbit despre tratamentele care sunt folosite acum în tratarea COVID.
„1. Antivirale (medicamente care acţionează direct împotriva virusului). Au fost testate şi s-au folosit o serie de antivirale (Remdesivir, Lopinavir-Ritinavir, Umifenovir, Favipiravir), dar nici unul nu are suficiente dovezi că poate reduce riscul de deces din cauza COVID-19.
Nici Hidroxiclorochina (Plaquenil) nu şi-a dovedit eficienţa în reducerea mortalităţii la pacienţii infectaţi şi nici ca tratament preventiv.
2. Tratamente antivirale biologice: anticorpi monoclonali specifici contra COVID sunt autorizaţi, dar îşi găsesc foarte greu locul în practica curentă, pentru că se administrează injectabil, sunt mai eficienţi la debutul bolii, nu reduc mortalitatea dacă sunt administraţi la pacienţii în forma tardivă a bolii, la cei internaţi în terapie intensivă, ventilaţi mecanic. Deşi s-a pus mare speranţă în plasma convalescentă, nici aceasta nu a arătat beneficii clare.
Corticoizii, singurul tratament cu dovezi solide în privința reducerii riscului de deces
3. Antiinflamatoare (medicamente care reduc inflamaţia): Singurul tratament cu dovezi solide că reduce riscul de deces sunt corticoizii, administraţi la persoanele cu forme medii şi severe de boală care necesită oxigenoterapie.
În acestă lună au început să apară şi rezultatele unor studii efectuate cu budesonid (un corticoid inhalator administrat în mod obişnuit în astmul bronşic) care au dovedit că reduc durata bolii la pacienţii care sunt trataţi în ambulator (cei care nu necesită spitalizare).
Nu avem suficiente date ca să putem afirma că pot reduce progresia bolii spre forme mai severe. Imunomodulatoarele (tocilizumab, anakinra) sunt rezervate doar cazurilor cu inflamaţie excesivă, în formele severe de boală.
4. Tratamentul anticoagulant la pacienţii spitalizaţi cu forme severe.
5. Antivirale aflate în faza investigaţională”, a explicat medicul.