Dr. Virgil Musta, despre măştile neconforme depistate de personalul medical: „S-au trezit în ATI şi pe secţie că respiră prea uşor. Căzuseră filtrele”

Publicat: 15 02. 2021, 12:59
Sursa Foto: DANI AMARIEI / MEDIAFAX FOTO

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara susține că în noiembrie 2020 unitatea medicală din care face parte  a cumpărat un lot de circa 12.000 de măşti cu probleme!

„Este vorba despre măştile achiziţionate anul trecut, în luna noiembrie. Atunci angajaţii spitalului s-au trezit în ATI şi pe Secţie că respiră prea uşor. Căzuseră filtrele. Au ieşit repede, apoi s-au verificat filtrele măştilor proaspăt achiziţionate şi atunci am observat cu toţii că filtrele se desprind prea repede.

Imediat s-a luat măsura să nu se mai dea măşti la personal, din acel lot. Toţi au purtat măşti din acel lot, în perioada respectivă, dar destul de repede s-a depistat că sunt neconforme. Spre norocul nostru, mai aveam în stoc măşti de protecţie”, a declarat medicul Virgil Musta, pentru News.ro.

Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu măști contrafăcute, care au ajuns la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Zece percheziții se desfășoară la această oră în Capitală și în județele Bihor, Brașov, Maramureș, și Timiș, într-un dosar penal de înșelăciune, privind achiziționarea unor măști de protecție care ar fi contrafăcute.

Descinderile sunt organizate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Măștile FFP3 ar fi false

Măștile de tip FFP3 ar fi false și au ajuns la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, o unitate din linia I a luptei anti-COVID-19.

În urmă cu trei luni, medicii au protestat în curtea spitalului, acuzând că le sunt periclitate viețile de măștile cărora le cădeau filtrele