Drept de vot de la 16 ani. Proiect de lege depus în Parlament
Un proiect de lege care le-ar permite tinerilor să meargă la vot de la 16 ani a fost depus în Parlament. Inițiativa este propusă de studenți de la Științe Politice.
Anunțul privind depunerea proiectului de lege în Camera Deputaților a fost făcut de Vlad Măntoiu și Alexandru-Yuuki Anahara, membri ai Asociației Studenților în Științe Politice de la Universitatea București.
Aceștia au fost sprijiniți în demersul lor de către deputatul Alexandru Kocsis.
„Suntem cu toții conștienți de parcursul dificil pe care proiectul îl va avea prin Senat și Camera Deputaților înainte de a deveni lege, mai ales în lipsa unui sprijin politic major, așa cum speram. Din această cauză greul de abia începe.
Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România”, a scris pe Facebook Vlad Măntoiu.
La vot de la 16 ani
Proiectul de act normativ prevede modificarea alineatului 1 al articolului 3 al Legii 115/2015, astfel:
„(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.”
Inițiativa legislativă vizează și modificarea articolului 85, alineatul (3) lit. a) și alineatul (4) lit. a), care să aibă următorul cuprins:
„(3) În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă: a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării inclusiv;
(4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare: a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale”.
O altă modificare vizează articolul 5 alineatul (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European:
„(5) cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.
Cum argumentează tinerii depunerea acestui proiect de lege
„La 16 ani poți să te angajezi, deci plătești taxe, în anumite contexte. Poți să fii arestat și declarat responsabil pentru propria faptă, deci ești apt cognitiv să acționezi conform propriilor convingeri.
Votul la 16 ani nu numai că este un drept care începe încet-încet să fie acceptat în statele europene, dar, până la urmă, este și ceva firesc, natural pentru că legile României relevă cu claritate că la 16 ani, un cetățean e capabil să fie rațional”, spune Alexandru-Yuuki Anahara.
Consultă aici expunerea de motive și conținutul proiectului de lege
Inițiativa legislativă este semnată de către 29 de deputați și senatori:
- deputaţi neafiliaţi: Alexandru Victoria-Violeta, Bolă Bogdan-Alexandru, Chira Claudiu-Martin, Dancă Ionel, Giugea Nicolae, Ionescu George, Kocsis-Cristea Alexandru, Orban Ludovic
- deputaţi PNL: Molnar Ervin, Polak Tudor
- deputaţi USR: Cristian Brian
- deputaţi AUR: Acatrinei Dorel-Gheorghe, Axinia Adrian-George, Badiu Georgel, Dămureanu Ringo, Enachi Raisa, Focşa Dumitru-Viorel, Grădinaru Radu-Vicenţiu, Mitrea Dumitrina, Muncaciu Sorin-Titus, Nagy Vasile, Păunescu Silviu-Titus, Pop Darius, Rusu Daniel-Gheorghe, Simion George-Nicolae, Suciu Sebastian-Ilie, Şerban Gianina, Ţânaşa Dan
- senatori neafiliaţi: Oros Nechita-Adrian