Drona marină găsită în Marea Neagră și anihilată la Capul Midia ar fi fost, de fapt, o bombă teribilă
Drona marină, probabil ucraineană, descoperită la sfârșitul săptămânii trecute de Agenția de Salvare pe Mare a fost detonată de pirotehniștii Armatei în poligonul maritim Capul Midia. Jurnaliștii de la Naval News sunt cei care au publicat aceste detalii. Specialiștii pe care i-au consultat au confirmat că drona descoperită în apropiere de țărmul românesc era o armă extrem de puternică.
Drona a fost descoperită în apele teritoriale ale României de un avion de poliție militară francez. A fost tractată în portul Constanța pentru cercetare, unde a stat aproape două zile cu toată această încărcătură periculoasă.
Avea la bord 500 de kilograme de explozibil. Ambarcațiunea a fost găsită pe data de 3 aprilie după ce a fost văzută de un avion francez care survolează Marea Neagră în perioada asta.
Surse din cadrul anchetatorilor au spus pentru Digi24 că este vorba despre o fostă ambarcațiune SAR de fabricație rusească, adică de salvare și căutare, avea aproximativ 3 tone și a fost transformată în una cu scopuri militare, cel mai probabil de sabotaj.
Pe 5 aprilie a fost tractată în largul mării acolo unde a fost detonată. Ambarcațiunea este la origine americană și este o navă de salvare. Aceasta a fost transformată într-o dronă kamikaze după ce i-a fost atașat focosul de jumătate de tonă, scos, cel mai probabil de pe o rachetă anti-navă. Drona maritimă avea și un dispozitiv de control de la distanță care cel mai probabil s-a defectat și nu a mai putut fi controlată, de aceea a ajuns aproape de România. Informațiile pe care le avem până acum arată că cel mai probabil era folosită de ucraineni.
Citiți și: DRONĂ militară prăbușită lângă Brăila!/Locuitorii, speriați de o bubuitură puternică