Dronele rusești pot fi confundate cu păsări. Sunt foarte greu de detectat, chiar dacă radarele României sunt de ultimă generație

Publicat: 13 09. 2023, 15:24

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spînu, a afirmat, miercuri, că dronele folosite de Federaţia Rusă sunt greu de reperat pe radare pentru că atacă la înălţimi mici şi foarte mici. Ele pot fi confundate chiar cu păsări.

Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o ronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, au transmis reprezentanții MapN. „Conform procedurilor, un alt elicopter al  Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord,  pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor”, arată oficialii Armatei, care au precizat că vor reveni cu detalii, în funcție de datele primite din teren.

„Niciun radar de oriunde din lume nu are posibilităţi de descoperire nelimitate”

România dispune de tehnologie de ultimă generație, dar dronele rusești atacă de la înălțimi foarte mici pentru a păcăli radarele. Nici un radiolocator din lume are limite, susține MApN.

„Dronele de atac respective folosite de Federaţia Rusă în aceste atacuri atacă la înălţimi mici şi foarte mici, până în 100 de metri. Este un principiu de radiolocaţie, de fizică. Mijloacele radar la aceste înălţimi mici şi foarte mici obţin imaginea foarte greu, pentru că în aceste înălţimi există relief, există elemente de infrastructură, există vegetaţie, există chiar păsări, iar dronele au dimensiuni asemănătoare cu ale păsărilor. Deci, există foarte multe limitări tehnice pentru orice tip de raiolocator din lume, oricât de performant ar fi, iar noi dispunem de aparaturi de radiolocaţie de ultimă generaţie şi de înaltă performanţă”.

Armata a amplasat și adăposturi antiaeriene provizorii în Deltă

„Paleta de măsuri care să ducă la diminuarea riscurilor trebuie să includă şi include şi elemente de protecţie civilă şi un management al riscurilor din zona urgenţelor civile, astfel încât să fim siguri, atât cât se poate cu un război atât de violent la graniţe, că cetăţenii noştri sunt protejaţi prin toate măsurile care pot fi luate”, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN.

Conform procedurilor, un alt elicopter al Forţelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren şi ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.

Citiți și: EXCLUSIV| Cum comentează un fost ministru de Externe subiectul dronelor rusești: „Apărare și descurajare! Exclus să fie activat articolul cinci”