Drumul, nu destinația
După meciul de aseară al Simonei Halep, primul venit în urma pauzei forțate de cinci sute și ceva de zile, toți trebuie să ne pricepem, mai mult sau mai puțin, la tenis. La serviciul întâi, mai ales la defectuosul serviciu al doilea, la pasele scurte și la erorile neforțate. La dublele greșeli, la emoțiile stăpânite greu, la pașii în plus, la pașii în minus, la loviturile de as. Simona a pierdut ieri, deși părea, la finalul primului set, că jucătoarea cu care se înfruntă e chiar mai puțin pregătită de meciuri oficiale decât ea, care a stat acasă și s-a antrenat cum s-a putut, într-un an și ceva de calvar, din punct de vedere emoțional și psihologic.
„Dar se ține bine pe picioare”, comentau specialiștii, punând în evidență, desigur, caracterul puternic al sportivei și decizia ei permanentă de a lupta, de a se autodepăși. Cu siguranță că în această perioadă de suspendare Halep a luptat să nu iasă din forma fizică bună pe care o avea în 2022. Dar nimic nu se compară cu „antrenamentul” pe viu, în competiții adevărate, cu premii pe masă, cu ochi la televizor și în public care te privesc și care așteaptă ceva de la tine.
La conferința de presă de după partida jucată împotriva spanioloaicei Badosa, Simona a apărut zâmbitoare, mulțumită de nivelul pe care l-a arătat, conștientă de faptul că nu avea cum să fie simplu să revină în circuit după ce aproape doi ani de zile nu numai că nu a avut voie să joace vreo partidă oficială, ci a stat prin săli de tribunale, ca să dovedească o contaminare accidentală, nicidecum un dopaj susținut, conștient.
Așadar, sportiva României, cum a redevenit după ce TAS a confirmat că, în cazul ei, nu a fost vorba de rea-voință și încălcare voită de regulament, ci de un accident, nu a plecat de la Miami dezamăgită și nici nu mai poate fi doborâtă mental de vreun meci pierdut, după ce destinul i-a pregătit acest hop recent și atât de dur, al scandalului de dopaj.
Nici celelalte jucătoare românce participante la turneul Miami Open nu au reușit victorii. De fapt, privind în urmă spre invidia care s-a îndreptat nu o dată către Halep, când ea era cea mai bună și când alte sportive, în loc să o ajungă din urmă, dădeau sentimentul că nu e loc și pentru ele pentru că Simona ocupă atenția tuturor, ajungem la trista concluzie că, în perioada în care fostul număr unu mondial a fost suspendat, nicio altă româncă nu s-a putut apropia de performanțele ei, pentru a le egala, cu atât mai puțin pentru a le depăși.
Așadar, poate n-ar fi rău să recunoaștem, analizând și trecut, dar și prezent, că, așa cum în multe sporturi am avut vârfuri, și în tenisul feminin a existat și mai există un nume al României care, cu siguranță, va rămâne în istorie: Simona Halep.
Acum, dacă lucrurile se vor mai așeza și dacă sănătatea o va ajuta, de la Simona Halep se așteaptă, ușor-ușor, și victoriile. Și reușitele mai clare din serviciul doi, și pași mai mulți de-a stânga și de-a dreapta. Ca totdeauna, fără să facem vreun efort, simțim că toți campionii ne sunt datori. E greu să fii cel mai bun, e la fel de greu să vrei să fii cel mai bun.
N-are rost să-i mai rog pe cei care, oricum, nu știu decât să urle, să certe, să ceară să fie, măcar de data asta, înțelegători, empatici, luminoși. Eu m-am bucurat de meciul de ieri făcut de Simona Halep. Și îl aștept pe următorul, ca să mai trec în dreptul inimii un drept la speranță, indiferent de rezultatul final. Pentru că, în viața noastră prea puțin constantă, contează și drumul, nu doar destinația.
Citește și:
Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?