Drumul spre Ed Sheeran

Faptul că Ed Sheeran umple Arena Națională nu poate decât să îi bucure pe aceia care, indiferent de genul muzical pe care îl preferă, au nevoie, din când în când să se apropie de acorduri și de atmosfera pe care numai astfel de întâmplări o pot produce.

Acum patruzeci de ani, umplea stadioanele Cenaclul Flacăra. Acum treizeci de ani, stadioanele erau pline de o libertate pe care nimeni nu a știut să o gestioneze și să o înțeleagă. Acum douăzeci de ani, apăreau artiști care, trecuți sau nu prin anii de dinainte de 1989, învățau să se exprime și să aducă aproape oamenii de muzica lor. Acum zece ani, isteria stadioanelor pline de voci și aplauze, stingându-se treptat, trecea către festivaluri internaționale care adună și azi zeci de mii de oameni, în același crez.

Azi, la București, puțini artiști mai au forța de a umple stadioane. Artiști români? De numărat pe degetele de la o mână. Și nu cu mare convingere.

Trupele noastre mari, de la Iris, la Compact, Direcția 5, Pheonix, Holograf și încă vreo două trei, fie nu mai sunt active în formule consacrate, fie sunt împărțite în două trei mini-formule, fie nu sunt apreciate la nivelul la care ar merita să fie, acolo unde au fost cândva, acum niște ani. Dar bine că le mai avem și pe acestea, în noroaiele care amenință marile scene, de mult timp, nu de ieri, de azi!

Revenind la artistul englez care, peste numai câteva zile, vine pe Arena Națională din București, ar fi câteva lucruri de punctat. Să ne bucurăm, așadar, că muzica lui blândă, că un om cu o chitară de peste mări și țări are forța de a da exemplu și publicului nostru care, iată, s-a înghesuit să cumpere bilete cât mai bune și să vină în formulă cât mai extinsă la concert, pentru a fi martor la o întâlnire pe care mulți o așteptau.

N-ar fi fost rău să umplem stadionul și pentru un concert al regretatului Victor Socaciu, care avea atâtea să ne spună, să ne învețe, să ne arate. N-ar fi rău să umplem stadionul și pentru Tudor Gheorghe, pe care îl avem cu noi, de arta căruia ne putem bucura și azi.

N-ar fi rău deloc să încurajăm tinerii care au chitara după ei și talent suficient, cumpărând nu un stadion, ci umplând sălile mici pe unde se plimbă aceștia, încercând să se afirme, să devină artiști mari.

Așadar, drumul spre Ed Sheeran e presărat cu multe, multe alte drumuri făcute prin săli mici de spectacol ale țării noastre. Și e bine că e așa. Și e bine că Arena Națională va fi plină.

Să vină marii artiști, cei adevărați, ai zilelor noastre, și prin România! Mai des, dacă se poate, pentru a arăta publicului românesc cum ar trebui să ne apreciem și noi, când e nevoie, când e cazul, artiștii mari. Nu doar cei veniți de peste mări și țări merită respect și bilete cumpărate. Nu doar cei validați de o întreagă planetă merită aplauzele noastre nesfârșite. Învățăm? Nu-i greu.

Citește și:

Cristian Buică, destinul artistului folk

Olimpicii

Dinu Săraru ne vede