DSP, reacție DE NECREZUT după incendiul izbucnit pe secția ATI a Spitalului Medicală III din Târgu Mureș: “Nu a fost nimic, e totul OK!”
Iuliu Moldovan, șeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, nu s-a arătat deloc îngrijorat de faptul că pe secția ATI a Spitalului Medicală III, din Târgu-Mureș, a izbucnit un incendiu, precizând că, în opinia sa, “nu a fost nimic grav” și “e totul ok”.
O priză a luat foc, vineri dimineață, pe secția ATI a Spitalului Medicală III din Târgu-Mureș. Din fericire, incendiul a fost stins de angajații unității medicale înainte de sosirea pompierilor. În respectivul salon se aflau șase pacienți.
La câteva ore distanță, Iuliu Moldovan, șeful DSP Mureș, a oferit declarații incredibile, care, cu siguranță, vor deranja foarte multă lume, având în vedere ce s-a întâmplat, recent, pe secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, când mai mulți pacienți au ars de vii, în urma unui incendiu.
“E totul ok, nu a fost nimic, bine că nu a fost nimic foarte grav. A fost o supraîncălzire la un cablu sau ceva de genul acesta”, a spus şeful Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, Iuliu Moldovan, potrivit Antena 3.
Cauza incendiului de pe secția ATI Târgu-Mureș
O posibilă tragedie a fost, din fericire, evitată de medicii de la Spitalul Medicală III. Managerul unității medicale a precizat că incendiul a fost cauzat de o lampă, care a stat prea mult timp în priză.
“Ele se verifică permanent. Sigur că acolo la priza respectivă, a fost acea lampă permanent aprinsă. Când se eliberează un pat se verifică aceste lucruri. Sunt niște protocoale, calendare, avem serviciu de siguranță și securitate în muncă. Se verifică extinctoarele se înlocuiesc, personalul a știut ce a avut de făcut. S-a limitat la minim să nu apară un incendiu”, a declarat Ovidiu Gîrbovan, managerul Spitalul Clinic Județean Mureș.