DSU CONTRAZICE afirmațiile lui Traian Băsescu, conform cărora mesajul RO-ALERT nu ar fi fost utilizat în cazul inundațiilor din Galați

Publicat: 20 09. 2024, 14:34
Actualizat: 20 09. 2024, 14:38

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă dezminte afirmațiile fostului președinte al României, Traian Băsescu, potrivit cărora sistemul de avertizare prin mesaje RO-ALERT nu a fost folosit în Galați, în cazul inundaților. 

DSU a precizat pe pagina oficială de Facebook că, în zonele afectate de inundații, au fost transmise 24 de mesaje RO-ALERT, dintre care 13 dintre acestea, pentru județul Galați.

„Urmare a informațiilor profund false emise de fostul președinte al României, Traian Băsescu, conform cărora “RO-ALERT, un sistem care nu a fost folosit la Galati pentru a nu panica oamenii.”, pentru corectă informare a opiniei publice, precizăm următoarele:
În ziua de 14 septembrie 2024, în intervalul orar 00:00-22:56, urmare a avertizărilor hidrometeorologice de cod roșu și portocaliu emise de autoritățile competente , sub incidența cărora s-au aflat județele Galați, Vaslui, Bacău, Iași și Neamț au fost fost transmise 24 de mesaje RO ALERT, 13 dintre acestea pentru comunitățile din Galați, primul fiind trimis la ora 00:44.”

În acest sens, instituția a postat și mai multe imagini ce conțineau comentariile locuitorilor din localitățile inundate, în care își manifestau îngrijorarea față de mesajul RO-ALERT ce îi îndemna pe oameni să se refugieze în zone mai sigure.

„Coroborând datele prezentate anterior și mesajele cetățenilor evidențiate mai jos, selectate de pe pagina unei rețele de socializare deținută de un cotidian local din Galati, care întreba locuitorii județului dacă au primit mesaj RO ALERT, inclusiv mărturiile persoanelor sinistrate și prezentate în mass-media, toate acestea conduc la luarea unui poziții ferme în fața unor atacuri nefondate, tendențioase și false.”, se precizează pe pagina de Facebook a DSU. ”

FOTO: Facebook