Duckadam, de la băiatul „Helmi” care „juca desculț” la EROUL de la Sevilla. Primul MESAJ din comuna în care s-a născut și unde locuiește mama acestuia
Este tristețe fără margini în comuna Semlac, acolo unde s-a născut și a copilărit marele Helmut Duckadam – „Helmi”, așa cum îi spunea mama sa – acum în vârstă de 85 de ani. Doamna Elisabeta, mama portarului Helmut Duckadam – trăiește în Semlac, o comună aflată la 27 de kilometri de Arad și la 9 kilometri de granița cu Ungaria – a fost vizitată în 2015 de o echipă de jurnaliști de la Libertate. Mama regretatului portar a dezvăluit că tatăl lui „Helmi” a jucat și el portar, iar ca să-i cumpere încălțăminte fiului său, creștea și vindea porci.
Mama eroului de la Sevilla a mai povestit că a mers la două meciuri de-ale fiului său în București și l-a urmărit și la un meci la Timișoara.
„Doar toamna și primăvara, de Paști, le cumpăram de încălțat copiilor”
Tatăl lui Helmut Duckadam, de care ulterior doamna Elisabeta a divorțat, a fost și el portar, ceea ce explică și alegerea ulerioară a juniorului Duckadam.
Comunitatea din Semlac, judeţul Arad, unde s-a născut Helmut Duckadam, este în stare de şoc, după pierderea legendarului sportiv, care este cetăţean de onoare în comună.
„Helmut juca fotbal de mic. La 14 ani a plecat de acasă, să joace la Arad. Făcea naveta cu trenul. Juca și desculț, atunci când i se rupeau încălțările. Tatăl lui (n.r. – de care Elisabeta divorțase și, ulterior, s-a recăsătorit), era tot portar, așa că alegerea să stea în poartă a fost una ușoară. Nu aveam posibilități financiare prea mari. Am lucrat la Colectiv (n.r. – CAP), am ținut porci, îi vindeam, ca să facem rost de bani, iar doar toamna și primăvara, de Paști, le cumpăram de încălțat copiilor”, declara Elisabeta, pentru Libertatea.
„Suntem şocaţi de această veste care a venit ca fulgerul, de pierderea neaşteptată a eroului nostru”
Letiţia Stoian, primăriţa comunei Semlac – acolo unde s-a născut portarul Duckadam și unde trăiește în continuare mama acestuia, a spus luni, pentru Agerpres, că vestea a ajuns rapid la locuitori, mărturisind că vor fi alături de mama fostului portar, în vârstă de 85 de ani.
„Duckadam era foarte iubit în Semlac, era cetăţean de onoare al comunei noastre. Mama sa trăieşte aici, are 85 de ani şi tocmai mergeam să o vizitez, să îi transmit condoleanţe şi susţinerea întregii comunităţi. Ultima dată l-am văzut pe Duckadam anul trecut, a fost în vizită la mama sa, el mai venea, dar era mereu pe fugă. Atunci m-am întâlnit cu el la un club al fanilor care există aici”, a spus Letiţia Stoian.
Helmut Duckadam a primit în 2001 titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Semlac, unde s-a născut, pentru întreaga carieră sportivă. Fostul mare portar român a decedat luni la vârsta de 65 de ani.
Marcel Pușcaș a anunțat decesul legendarului portar al echipei Steaua București
Helmut Duckadam, legendarul portar al echipei Steaua București, câștigător al Cupei Campionilor în 1986, a murit la vârsta de 65 de ani. Anunțul a fost făcut de fostul coleg al marelui portar, Marcel Pușcaș.
Duckadam rămâne în istorie ca „eroul de la Sevilla” datorită prestației extraordinare din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, disputată și câștigată împotriva Barcelonei, atunci când a apărut toate cele patru penalty-uri de departajare executate de catalani.
A fost pentru prima dată când s-a întâmplat așa ceva în istoria fotbalului, iar datorită acestei performanțe Steaua are în palmares un trofeu european. Născut pe 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmuth Duckadam a câştigat, în afară de Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua, şi de două ori titlul de campion al României, în 1985 şi 1986.
Duckadam s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în septembrie 2024 a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis. Fostul portar ar fi murit astăzi dimineață la Spitalul Militar Central.
”Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmuth Duckadam, cel care a reuşit să facă o ţară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a afirmat Marcel Puşcaş, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.
Helmut Duckadam, legendarul portar al echipei Steaua București, câștigător al Cupei Campionilor în 1986, a murit la vârsta de 65 de ani. Anunțul a fost făcut de fostul coleg al marelui portar, Marcel Pușcaș.
Duckadam rămâne în istorie ca „eroul de la Sevilla” datorită prestației extraordinare din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, disputată și câștigată împotriva Barcelonei, atunci când a apărut toate cele patru penalty-uri de departajare executate de catalani. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat așa ceva în istoria fotbalului, iar datorită acestei performanțe Steaua are în palmares un trofeu european.
Născut pe 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmuth Duckadam a câştigat, în afară de Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua, şi de două ori titlul de campion al României, în 1985 şi 1986.
Duckadam s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în septembrie 2024 a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis. Fostul portar ar fi murit astăzi dimineață la Spitalul Militar Central.
CITIȚI ȘI:
A murit Helmut Duckadam, la 65 de ani. Fostul portar al Stelei era internat în spital