Dughin, ideologul lui Putin: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Orban sau Georgescu înțeleg foarte bine acest lucru”
Alexandr Dughin, ideologul fanatic al lui Putin, amenință din nou România, alături de Ucraina și alte țări din regiune. „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră”, a spus el, amintind din nou de Călin Georgescu, candidatul prorus la președinția României, despre care a spus că „înțelege foarte bine” acest lucru, preia Digi24.
Declarația a fost făcută de Alexandr Dughin într-o dezbatere cu politologul John Mearsheimer, găzduită de o universitate finanțată de China. Întrebat despre intențiile președintelui rus Vladimir Putin, Dughin a spus: „În ceea ce privește Ucraina, aceasta ar trebui să rămână, din punctul de vedere al lui Putin, fie neutră, fie a noastră. Cu neutralitatea a eșuat, așa că ar trebui să fie a noastră”.
În ceea ce privește Europa de Est, aș spune același lucru: fie va fi neutră, fie va fi a noastră. Oameni ca Orban (premierul Ungariei, Viktor Orban, n.r.) sau Georgescu din România, înțeleg foarte bine acest lucru, a continuat el.
Un candidat util pentru Rusia
„Nu putem tolera entități ostile, slabe și agresive aflate la o distanță periculoasă de noi. Amenințarea din partea Ucrainei este existențială, dar amenințarea din partea Europei de Est e mai puțin existențială, cred că se poate negocia”, a susținut Dughin. Nu este pentru prima dată când ideologul lui Putin amenință România. la începutul lunii, un cont asociat acestuia scria că vom fi parte a Rusiei, curând. Postarea a fost însă ștearsă la scurt timp. După primul tur al prezidențialelor, Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu. A spus despre el, într-un interviu, că este „un candidat remarcabil”, „util pentru Rusia”.