Prima pagină » Actualitate » Duhovnicul româncei care a pierit în incendiul de la BOLOGNA, alături de copii, marcat de tragedie. ”Familia încă nu a apucat să-i vadă, doar tatăl”

Duhovnicul româncei care a pierit în incendiul de la BOLOGNA, alături de copii, marcat de tragedie. ”Familia încă nu a apucat să-i vadă, doar tatăl”

Tânăra mămică româncă și cei trei copii ai săi care au pierit în incendiul din Italia își vor dormi somnul de veci în cel mai mare cimitir din Bologna, Certosa. Mama Ștefaniei Nistor și-a dorit ca fiica și nepoții ei să fie înhumați într-un cavou, și nu îngropați în pământ, iar toți patru vor fi așezați în sicrie albe. Părintele Trandafir Vid, de la Biserica Sfântul Luca Evanghelistul, din Bologna, le-a recomandat celor apropiați să aștepte până când trupurile neînsuflețite, care se află încă la pompele funebre, vor fi îmbrăcate și cosmetizate. Singurul din familie care i-a văzut până acum pe Ștefania și pe cei trei micuți decedați a fost soțul femeii. Tânăra și copiii săi se împărtășiseră cu doar o lună înainte de tragedie.

Tragedia mamei care a murit împreună cu cei trei copii ai săi, după ce locuința lor a luat foc, a cutremurat nu doar comunitatea românească din Bologna, ci întreaga Peninsulă. Ștefania Nistor (32 de ani) era stabilită în Italia cu familia ei și locuia într-un apartament la marginea orașului Bologna, împreună cu gemenii în vârstă de aproximativ doi ani, o fată și un băiat, și surioara lor de 6 ani.

Potrivit autorităților, incendiul ar fi fost declanșat de un scurtcircuit la un calorifer electric amplasat în camera copiilor. Micuții au fost găsiţi morți în apartament, în timp ce mama lor, Ștefania Alexandra Nistor, s-a stins în drum spre Spitalul Maggiore. Mama ar fi fugit în dormitor pentru a-și salva copiii, dar a leșinat din cauza fumului.

Ștefania s-a stins în drum spre spital | Sursă foto: Facebook

Cauza morții acestora nu ar fi fost incendiul propriu-zis, ci intoxicația cu fum. Deși femeia era separată de tatăl copiilor ei, aceștia erau în relații foarte bune.

„Viaţa trebuie trăită intens”, a fost motto-ul Ştefaniei pe reţelele sociale, convingere susținută și de un video postat de aceasta în timp ce executa un zbor cu parapanta.

S-au împărtășit toți în urmă cu doar o lună

Drama care a avut loc pe 15 martie, la Bologna, l-a impresionat și pe ministrul italian de Interne, Matteo Piantedosi, care a transmis condoleanțe familiei.

„Sunt profund întristat de moartea unei femei și a celor trei copii ai ei. Rămân alături de familie și îmi exprim condoleanțele”, a spus ministrul italian.

Tânăra mămică a încercat să-și salveze copiii, dar și-a pierdut și ea viața | Sursă foto: Facebook

Părintele Trandafir Vid, paroh al Bisericii Românești Sfântul Luca Evanghelistul, din Bologna, era foarte apropiat de această familie. Ștefania participa deseori la slujba de duminică, aducându-și cu ea și copiii. Părintele Trandafir Vid a declarat pentru Gândul că toți patru veniseră să se împărtășească în urmă cu doar o lună.

”Eu i-am botezat pe cei trei copii. Era o familie foarte cuminte, activă din punct de vedere bisericesc. Erau apropiați parohiei, cu atât mai mare a fost șocul. Ea și soțul ei au fost separați, dar nu era o cauză pierdută, așa sunt valurile vieții”, a spus, pentru Gândul, părintele Trandafir Vid, care era și duhovnicul Ștefaniei.

”Le-am recomandat să mai aștepte până vor fi cosmetizați și îmbrăcați”

Împreună cu Biserica Ortodoxă, primăria din Bologna s-a implicat în demersurile de înmormântare, inclusiv în toate cheltuielile necesare. Ștefania, alături de micuții săi, Giorgia, Mattia Stefano și Giulia, vor fi înhumați în cel mai mare cimitir din Bologna, Certosa, care este și monument UNESCO.

Părintele Trandafir Vid i-a botezat pe toți cei trei copii care și-au pierdut viața în incendiu, împreună cu mama lor

”Dorința mamei Ștefaniei a fost să nu fie puși în pământ, ci în cavou. Fiecare sicriu va avea compartimentul lui. Pentru toți patru vor fi sicrie albe. Este ceva îngrozitor, mama ei este devastată, erau foarte apropiate, aveau o relație extraordinară”, ne-a mai spus părintele, care ține legătura cu familia Ștefaniei.

Deocamdată, nu s-a stabilit dacă slujba de înmormântare va avea loc vineri sau sâmbătă. Trupurile neînsuflețite se află încă la pompele funebre, iar singurul care le-a văzut până acum este soțul femeii, George.

”Familia încă nu a apucat să-i vadă, doar tatăl copiilor i-a văzut. Trupurile nu sunt carbonizate, le-am explicat cum arată corpurile și le-am recomandat să mai aștepte, însă, câteva zile până vor fi cosmetizați și îmbrăcați”, ne-a mai spus părintele Trandafir Vid.

Apartamentul în care s-a produs tragedia a fost sigilat, până când anchetatorii vor stabili cu exactitate cauzele care au dus la declanșarea incendiului.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Drama familiei care a pierit în accidentul de la Veneția. Mama lui Mircea a rămas fără ambii copii, după ce acum doi ani i-a murit și fiica

Alina A MURIT în timp ce pregătea micul dejun, în casa din Italia. Românca avea 36 de ani

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către presă scrisă, iar debutul și l-a făcut ca ... vezi toate articolele