Dumitru Șeicaru, omul de afaceri dat dispărut înainte de Paști, a fost găsit mort

Publicat: 27 04. 2022, 17:25
Sursa foto: Facebook/Dumitru Seicaru

Omul de afaceri Dumitru Șeicaru, dat dispărut de la domiciliu cu câteva zile înainte de Paști, a făst găsit decedat în mașina sa.

Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit mort în autoturism, într-o zonă dintre localitățile Anina și Carașova din județul Caraș-Severin.

Dispariția sa a fost anunțată acum câteva zile, el fiind căutat și de polițiști, dar și de rude și apropiați.

Potrivit surselor GÂNDUL, Șeicaru ar fi fost cunoscut cu diabet și probleme cardiace. Trupul omului de afaceri urmează să fie autopsiat, iar criminaliștii strâng probe pentru a stabili împrejurările în care a decedat acesta.

Presa locală susține că există posibilitatea ca omului de afaceri să i se fi făcut rău la volan, dat fiind faptul că nu ar exista nicio urmă de frânare la ieșirea mașinii de pe partea carosabilă.