După ce a stat 13 ani în Italia, o româncă s-a întors în România și a devenit meșter popular. Ce minunății ies din mâinile femeii
Visul de a câștiga bani mai mulți într-un timp mai scurt a făcut ca milioane de români să plece de pe meleagurile natale și să muncească în țări străine.
Însă, de cele mai multe ori, dorul de casă, de cei dragi, de limbă îi face pe cei mai mulți să se întoarcă în România. Este și cazul Mirelei Bud, o româncă plecată timp de 13 ani ani în Italia, care a ales să se întoarcă definitiv acasă, nu doar pentru a se reconecta cu rădăcinile sale, dar și pentru a reînvia tradițiile oșenești prin meșteșugul său.
Mirela Bud a devenit un meșter popular autodidact și își dedică timpul creării de zgărzi și brâuri din mărgele, redând viață unei arte pe care o consideră esențială pentru cultura din zona Țării Oașului, relatează publicația Obiectiv SM.
„Am văzut pe cineva purtând o zgardă de această și mi-a plăcut atât de mult încât am zis că vreau și eu, dar vreau să mi-o confecționez eu. Și am început să fac, pentru mine la început, până am învățat, până am deprins dexteritate, până mi-au ieșit și am avut un produs pe care să îl port cu mândrie. Când eram copil nu îmi plăceau, nu mă atrăgeau, acum aceste produse reprezintă universul meu și tot ce îmi doresc să fac zi de zi”, a mărturisit Mirela.
Mirela Bud: ”Realizez zgărzi și în stilul vechi oșenesc”
Dorința ei de a îmbina tradiționalul cu modernul se reflectă și în abordarea creativă a meșteșugului.
„Realizez zgărzi și în stilul vechi oșenesc, folosind culorile închise și sobre, dar le și adaptez pentru ținute mai moderne, mai vesele. De exemplu, galbenul, albastrul deschis se foloseau extrem de puțin spre deloc înainte, eu le utilizez des, pentru că sunt culori plăcute la purtat chiar și la o ținută de zi sau o ținută office”, a explicat meșterul popular.
Sursa foto: Obiectiv SM