După moartea Alexandrei Ivanov, CJ Botoșani spune că Maternitatea va fi modernizată cu bani din PNRR

Publicat: 28 08. 2023, 10:32
Actualizat: 28 08. 2023, 10:40

Clădirea Secţiei de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromați” Botoşani, acolo unde acum câteva zile o tânără de 25 de ani și-a pierdut viața, va fi modernizată cu fonduri asigurate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

CJ Botoșani precizează că lucrările neeligibile din proiect sunt cele de reamenajare şi modernizare a etajelor IV şi V ale Maternității, precum şi a vestiarelor din zona de demisol, acestea fiind asumate din bugetul instituţiei. Anunţul vine după apariţia unor imagini cu vestiarele cadrelor medicale, unde condiţiile sunt improprii, cu mobilier degradat, pereţi scorojiţi şi cu mucegai, asta după ce Alexandra Ivanov, a murit cu zile în curtea Maternității din Botoșani, după ce i-a implorat pe medici să o consulte.

În parteneriat, Consiliul Judeţean şi Spitalul Mavromati au depus prin PNRR, proiectul de renovare şi modernizare a secţiilor din Maternitate. S-a obţinut finanţarea, s-a realizat deja Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi s-a trecut în etapa Proiectului Tehnic, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

După moartea tinerei de 25 de ani, la Maternitatea din Botoșani, inspectorii DSP au găsit mai multe nereguli. Potrivit DSP Botoșani, Alexandra a fost internată joi, pe 17 august, la ora 23.30 cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. Inspectorii sanitari au stabilit că Alexandrei i s-a administrat „de la ora 00,45  ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nemai fiind efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.

În intervalul orar 23,30 – 00,45, pacientei i s-au efectuat investigaţii clinice şi paraclinice şi i s-a administrat tratament simptomatic. La ora 00,53, analizele de laborator au fost finalizate, aflându-se la dispoziţia medicului de gardă. În intervalul orar 00,45 – 07,35, nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire. La ora 07,35, s-a consemnat agravarea bruscă a stării generale şi pacienta a fost transferată la ATI, unde i s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute fără succes, la 8,20 declarându-se decesul, se precizează în raportul făcut public de DSP.

Reacții după cazul Alexandrei

Managerul interimar al Spitalului Judeţean Botoşani, Angel Călin, a fost demis. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Botoșani, care a cerut și demisia medicului curant și a celui de gardă care nu au dat dovadă de empatie față de gravida care avea nevoie de ajutor.

Acest eveniment nu cred că a fost atât de mult legat mai degrabă de o eroare medicală, cât de o lipsă de interes şi empatie. (…) Este clar că lipsa de inacţiune a afectat serios siguranţa acestei femei tinere care, din păcate, dincolo de faptul că a murit, a lăsat şi trei copii fără mamă, a spus și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Cum arată salonul în care a fost internată Alexandra, tânăra mămică moartă în spitalul din Botoșani

Alexandra din Botoșani a murit cu ZILE, sub ochii medicilor. „Tot ce îmi doresc e să-mi facă anestezia…”