După o urmărire pe acoperișuri, polițiștii din Capitală au prins un traficant de droguri condamnat la peste 10 ani de închisoare
This browser does not support the video element.
Un bărbat condamnat pentru trafic de droguri a fost prins, joi dimineața, de polițiștii din Capitală, după o urmărire ca-n filme.
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale , au pus în aplicare, joi dimineața, un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea, emis pe numele unui bărbat , condamnat la 10 ani și 10 luni inchisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri, a anunțat Poliția Capitalei.
Din investigații s-a stabilit faptul că persoana urmărită se ascunde la o adresă din Bucuresti, sector 5, iar la momentul pătrunderii in curtea imobilului , bărbatul urmărit a escaladat geamul unei dependințe și a început să alerge pe acoperișurile imobilelor învecinate, în încercarea de a scăpa. Polițiștii l-au urmărit, prins și imobilizat pe acoperisul unui imobil, a transmis sursa citată.
În urma acțiunii, bărbatul a fost transportat și încarcerat în penitenciar pentru executarea pedepsei privative de libertate.