Eduard Andrei, cofondator RecoMedica: „E nevoie de multă răbdare, determinare și încredere ca să construiești ceva care să reziste decenii sau poate chiar secole”
La numai 26 de ani, Eduard Andrei este unul dintre antreprenorii la început de drum, care încearcă să genereze o schimbare pozitivă în societatea românească, aducând pe piață RecoMedica, o platformă online dedicată furnizării de servicii de telemedicină. Într-un interviu acordat „Gândul”, fondatorul vorbește despre cum a creat platforma și ce sfaturi are pentru cei care vor să se arunce în valurile antreprenoriatului.
Tânărul antreprenor Eduard Andrei are o încredere de nestăvilit în puterea datelor. În discursul pe care l-a susținut pe 16 septembrie, pe scena TEDxInovatorilorStreet, eveniment organizat de clusterul dedicat inovației românești, Inventikus, acesta a atras atenția că a acorda atenție sporită și a organiza datele medicale ar putea duce la un grad ridicat de prevenție a bolilor. Cu aceastăsperanță, a fondat, alături de Mihail Subţirelu,RecoMedica, o idee răsărită în urma unei experiențe personale nefaste. Într-un interviu pentru „Gândul”, Andrei vorbește despre platforma care facilitează interacțiunea medic-pacient. „«O lume fără erori medicale»- aceasta a fost prima idee pe care am avut-o legată de «menirea» companiei, misiune care a rămas și astăzi”, spune, printre altele, Eduard Andrei.
Știu că ideea Reco Medica își are originile într-o experiență personală. Poți să ne povestești, te rog?
Așa este, o experiență personală cu mama mea m-a ajutat să înțeleg mai bine problemele și soluțiile legate de sistemul de sănătate. Ea a avut Scleroza Multiplămai bine de 20 de ani, ceea ce a însemnat că am petrecut mult timp împreună cu ea. Astfel, am aprofundat multe aspecte legate de gestionarea unei persoane cu probleme medicale. După un timp am devenit chiar pasionat de subiect, chit că a pornit de la o nevoie personală, și mi-am dat seama câtă valoare am putea să aducem dacă oferim tuturor un serviciu medical avansat.
Care e principala menire la care te ai gândit când ai conceput platforma?Ce alte sugestii ai primit în timp ce o dezvoltai?
„O lume fără erori medicale”- aceasta a fost prima idee pe care am avut-o legată de „menirea” companiei, misiune care a rămas și astăzi. La început, prima platformă era un loc unde pacienții pot primi un secondopinionși unde medicii de diverse specialități pot comunica despre un caz. Feedback-ul a fost unul bunlegat de procesul final, dar era o platformăProof of Concept, iar experiența utilizatorilor nu era una deloc prietenoasă.
RecoMedica este de fapt a patra dintr-o serie de platforme pe care le-ai dezvoltat împreună cu colaboratorii tăi.Poți să ne explici despre ce este vorba în cazul fiecăreia dintre ele?
Recomedica este serviciul pe care îl dezvoltăm în urma celor învățate în ultimii 4 ani din fiecare iterație de până acum. Au fost 4 platforme specializate pe segmente diferite din Sistemul Medical – de la comunicare între medici specialiști, la triaj și până la monitorizare.
Cum au fost începuturile?Cum au primit medicii și utilizatorii, pacienții, această platformă la început? Au fost reticenți sau, dimpotrivă, deschiși la idee?
Începutul a fost unul frumos și ciudat în același timp, ne ajuta faptul că făceam bine utilizatorilor, dar din cauza reglementării și a imaginii publice de atunci, părea ca piața trebuie să primească multă educare pentru a face shift-ul total către mentenanța digitală a sănătății. Primii medici au fost mai reticenți, as spune ca aproape de 1 la 500 care acceptau să lucreze cu noi. Asta nu ne-a oprit pentru că începuse să ne placă prea mult și înțelegeam că e doar vorba despre timp și progres constant. Pandemia a grăbit acest aspect și mai mult, a făcut ca acest sector să devină unul dintre cele mai importante din sistemului medical.
Care este timpul deașteptare pentru solicitările de pe RecoMedica?Când și cum răspund medicii?
În general, o cerere este preluată de un medic de familie în maxim 30 de minute. Acest medic de familie se uită peste detaliile cererii, stabilește nivelul de urgență și decide următorii pași (cum ar fi adăugarea unui medic specialist, cererea mai multor investigații etc). După ce medicul de familie și/sau medicul specialist îi dau utilizatorului sfatul medical, începe perioada de monitorizare în care medicii urmăresc statusul utilizatorului și cum răspunde la tratament.
Care este cea mai mare provocare cu care vă confruntați în cadrul acestui proiect?
Cea mai mare provocare în acest moment este workfromhome. Am observat de la prietenii mei carelucrează în companii mai mari că funcționează strategia aceasta, pentru noi în schimb, ca startup, lucratul de acasă ne împiedică mai mult decât să ne ajute. Fiind o echipa nouă, avem nevoie de coeziune puternică și de un țel comun către care să muncim cu toții, mai mult decât banii, iar asta se câștigă prin cultura organizațională. Acest obiectiv e puțin mai greu de realizat când ne vedem rar, dar chit că e mai dificil, ne adaptăm și ne dezvoltăm încât să transformăm în final acest obstacol în avantajul nostru.
Ce alte proiecte îți mai ocupă timpul?
Îmi dedic toata atenția către Recomedica, la un moment dat eram implicat în multe proiecte simultan, din diverse sfere, dar mi-am dat seama că dacă vreau ca Recomedica să fie de succes, trebuie să îi dau tot timpul pe care îl am la dispoziție. Mai există bineînțeles activități extra, dar prea puțin notabile.
Ce sfat ai putea să le dai tinerilor români care vor să își dezvolte propria afacere? Mulți sunt dominați de o atitudine negativistă și sunt descurajați de birocrația complicată a Statului.
Săînceapă acum, e cel mai frumos lucru pe care-l poți face dacă-ți place să schimbi și să construiești. Gândește-te că ai șansa să dezvolți ceva ce nu a mai existat niciodată, și dacă o faci cum trebuie, poate să schimbe în bine cursul istoriei și să rămână în picioare pentru secole. Sfaturile de bază sunt să fiți perseverenți, să treceți peste greșeli rapid și să învățați din ele încât să evoluați continuu și într-un final, după multă muncă săvă așteptați să culegeți roadele. Succesul nu vine peste noapte, el se clădește după multe greșeli, multe eșecuri și multe lecții învățate. Cred că mitul startup-ului care explodează în cateva săptămâni este foarte dăunător pentru noii antreprenori, care se dau bătuți după primul impas din greșeala de a căuta în dezvoltarea unei companii un soi nou de Instant Gratification. Cu adevărat,este nevoie de trăit în prezent și de multă răbdare, determinare și încredere ca să construiești ceva care să reziste decenii sau poate chiar secole.
Pe 16 septembrie te-ai numărat printre speakerii de la TEDx Inovatorilor Street.Care a fost tema discursului tău?
Am folosit discursul meu de la TEDxInovatorilorStreet pentru a le vorbi oamenilor despre potențialul ascuns al datelor medicale. Cu toții ne minunăm atunci când social media ne recomandă exact produsul pe care ni-l dorim, când de fapt, în spatele algoritmului, se află datele noastre. Folosind aceleași principii, putem să creăm software-uri care să prezică bolile înainte ca ele să apară – la o scară globală prevenția va fi medicina viitorului.