Eduard Hellvig explică motivele revenirii în PNL: „Am reintrat după alegerea lui Ilie Bolojan. Nu înainte, și în nici un caz cu scopul de a-l CONCURA”

Publicat: 27 11. 2024, 12:54
Actualizat: 27 11. 2024, 13:12
Sursa FOTO: Profimedia

Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, a explicat miercuri revenirea sa în Partidul Național Liberal (PNL), subliniind că această decizie nu are legătură cu ambiții personale sau cu dorința de a-l concura pe Ilie Bolojan, noul președinte interimar al liberalilor.

Eduard Hellvig a subliniat importanța acestui pas într-un moment de răscruce pentru PNL și a precizat că „este foarte util să își calibreze prestația în funcție de așteptări”.

Revenirea mea în PNL a produs o sumă de reacții rapide. Este o senzație aparte să simți susținerea foștilor colegi sau adversari, precum și arsura unor vechi critici. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis un mesaj, public sau nu, este foarte util să îmi pot calibra prestația și în funcție de așteptări.

Fostul director al SRI a dorit să facă câteva clarificări legate de intențiile sale, în contextul în care au apărut speculații privind rolul său în viitorul partidului. Hellvig a precizat că a reintrat în PNL imediat după alegerea lui Ilie Bolojan ca președinte interimar, adăugând că scopul său nu este acela de a-l concura pe Bolojan, ci de a-l sprijini pe acesta în procesul de reformare a partidului.

Am reintrat în PNL a doua zi după alegerea lui Ilie Bolojan ca președinte interimar. Nu înainte, și în nici un caz cu scopul de a-l concura. Dimpotrivă, cred în Ilie Bolojan și am vrut să ofer un semnal chiar și prin această adeziune rapidă. Îl cunosc de 17 ani, și avem o relație excelentă. Îl apreciez pentru calitățile sale de om serios, muncitor și responsabil. Și cred că el este cel mai potrivit pentru o resetare adevărată în familia liberală. Ilie Bolojan este un liberal cu proiect, un om tenace și o persoană incomodă pentru aventurieri. Nu are darul de a seduce prin carismă, ci de a uni printr-o prestație personală solidă, a scirs Hellvig pe X.

Eduard Hellvig: „Ilie Bolojan și PNL au doar trei zile pentru a convinge electoratul”

Fostul șef al SRI a subliniat că PNL are acum un timp foarte scurt pentru a demonstra că liberalismul este esențial pentru viitorul european al României.

Ilie Bolojan și PNL au doar trei zile pentru a convinge electoratul de faptul că liberalismul este o linie mai mult decât necesară în orice configurație politică va rezulta duminică seară. Liberalii au vocație europeană clară, dar și o atitudine conservatoare pe multe dintre subiectele cu adevărat importante. Ceea ce nu e puțin lucru.

Hellvig a făcut și o analiză a contextului politic actual, considerând că alegerile din acest an au o miză mult mai mare decât ar fi fost anticipată inițial.

Duminică românii vor merge la urne pentru alegeri care nu se anunțau decisive, dar au devenit. O pondere importantă a partidelor democratice în Parlament ne va ține la distanță de un eventual și nedorit accident pe 8 decembrie. Alegeri care se anunțau de rutină s-au transformat în unele cu miză uriașă – aceea de a oferi o plasă de siguranță pentru o democrație care merge pe sârmă.

Eduard Hellvig a anunțat marți că s-a alăturat din nou Partidului Național Liberal, într-un context politic tensionat și incert. Fostul director al SRI a semnat adeziunea la filiala Sectorului 1, condusă de George Tuță, subliniind importanța „momentului complicat pentru democrația românească”. (citește AICI)


CITEȘTE ȘI:

Eduard Hellvig revine în PNL: „Este nevoie ca liberalii să fie mai uniți ca niciodată. Nu candidez la nimic”

Ședință crucială la PNL după demisia lui Nicolae Ciucă. Ilie BOLOJAN, validat PREȘEDINTE interimar al partidului. Cum arată noua conducere?

Eduard Hellvig provoacă DISCUȚIA „care nu are loc”, la ceas aniversar liberal/Fără o astfel de abordare, un partid nu e decât un CLUB