Eduard Uzunov, la „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”: „În fiecare zi caut frumusețea”
This browser does not support the video element.
Eduard Uzunov, președinte și fondator Regatta și proprietarul Galeriei de artă Rotenberg-Uzunov, este invitatul emisiunii ,,Înapoi în viitor cu Andreea Perminova’’ de vineri, 21 octombrie. Milionarul a povestit cum și-a petrecut copilăria și ce l-a împins către artă.
„În fiecare zi caut frumusețea. Vacanțele pe care le-am avut în această vară au fost unele documentare. Spre exemplu, vacanța din Toscana, în care am vizitat bazilica Santa Croce din Florența, unde sunt mormintele lui Michelangelo și Galileo Galilei și chiar statuia Libertății care datează din anii 1500 și pe care o vedem acum la New York”, spune Uzunov.
Eduard Uzunov, viața între proprietăți de lux și opere de artă
„Viața mea este dedicată cunoașterii și frumuseții. Mă interesează să cunosc cât mai mult, mai ales în domeniile în care activez: imobiliare și artă. Ambii părinți au fost pentru mine o inspirație și, printr-o gândire excepțională m-au dat de mic la muzică, la Liceul Enescu. Am avut și un concert de pian la Ateneul Român în acea perioadă. Toată activitatea mea artistică se datorează acelei perioade”, spune el.
Miliardarul mai destăinuie că îi place să împărtășesc cunoștiințele sale oamenilor cu care interacționează și că duce tot ce face la nivel de excelență iar, în mijlocul artei, ai de învățat permanent.
“Aducem în atenția publică un eveniment de mare valoare artistică prin care publicul va putea să admire o sculptură de mari dimensiuni semnată Frederick Hart.
„Cross of the Millenium” este o cruce sculptată în acrilic, de mari dimensiuni, care a fost binecuvântată de Papa Ioan Paul al ll-lea și va fi expusă începând de vineri, 21 octombrie, în Catedrala Sf. Iosif din capitală, unde va rămâne până la sfârșitul anului.
Opera de artă, semnată Frederick Hart, este expusă pentru oricine dorește să o admire din dorința de a rămâne pe viitor în muzeul Catedralei Sf. Iosif ce va fi deschis în cursul anului viitor.
Societățile care vor să sprijine inițiativa pot face donații către ASAF- Asociației pentru Sprijinirea Artelor Frumoase” a declarat Uzunov.
Expoziția este o inițiativă a lui Eduard Uzunov și a Arhidiecezei Romano-Catolice de București cu ajutorul ÎPS Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit și cu ajutorul părintelui Eugen Răchiteanu.
Într-un context social din ce în ce mai tulbure, crucifixul expus îndeamnă simbolic la pace prin exemplul propriu și o dovadă incontestabilă de prietenie între ortodoxism și catolicism prin artă.
Emisiunea va fi difuzată pe platforma csid.ro – aparținând Gândul Media Network – pe pagina de Facebook CSID și, de asemenea, pe canalul de YouTube al publicației csid.ro, vineri, 21 octombrie, de la ora 19:00.