Educația juridică și cea financiară devin obligatorii în școli. Elevii sunt încântați: „Învățăm cum merge statul nostru, ce putem face și ce nu”
Începând de anul viitor, elevii români vor învăța la școală ce drepturi și obligații au ca cetățeni dar și cum să își administreze eficient banii, pentru că educația juridică și cea financiară devine obligatorie.
Aceste două materii vor fi obligatorii la clasele primare și la gimnaziu, iar până atunci, profesorii sunt instruiți de specialiști în aceste două domenii, informează Știrile Pro TV.
Dar unele școli din țară au introdus deja aceste cursuri, chiar dacă sunt opționale.
Este cazul unei școli din Cluj-Napoca, unde elevii fac deja Educație Juridică. Profesorii au fost, la rândul lor, îndrumați de magistrați pentru a preda aceste cursuri.
Iar copiii sunt încântați de informațiile pe care le primesc.
„Învățăm cum merge statul nostru, țara noastră, ce putem face, ce nu, ce pedepse putem primi… ”, a spus o fetiță.
Ioana Morar este profesoară de Istorie, însă acum le predă elevilor și Educația juridică.
„Educația juridică a prins foarte bine la elevii de clasa a 7-a. Încercăm să parcurgem informația prin discuții libere, prin studii de caz, prin exemple din viața concretă”, spune aceasta.
Educația juridică, materie opțională în 122 de școli din țară
Potrivit sursei citate, Educația juridică este în prezent predată ca materie opțională în 122 de școli din întreaga țară.
Și în Alba Iulia elevii au luat contact cu lumea justiției. Ei au avut ocazia să le pună întrebări unor judecători, procurori și avocați, iar la finalul cursului au participat la un joc interesant: simularea unui proces pe baza întâmplărilor din romanul „Baltagul”, chiar într-o sală de judecată.
“Educația juridică a tinerei generații este esențială dacă ne dorim cu adevărat ca ei să trăiască într-o lume mai bună, să aibă un viitor mai bun într-o lume mai educată și mai sigură”, spune Cosmin Muntean, Expert Biroul de Informare Relații Publice Curtea de Apel Alba Iulia.
Și Educația financiară devine obligatorie
Elevii vor primi note de anul viitor și la educație financiară și antreprenorială, materie ce devine, de asemenea, obligatorie.
„La clasele primare este important să știm pușculița – cum o folosim și care e rolul. Dar până să ajungem acolo este important să știm de unde vin banii, de ce merg părinții la serviciu, și mai ales este important că cei mici să afle care sunt prioritățile, care sunt diferențele dinte nevoi și dorințe”, explică Loredana Poenaru, manager Educație Financiară.
Legea care impune aceste materii în școală a fost votată în această toamna în Parlament și trimisă președintelui spre promulgare.