Prima pagină » Actualitate » Ela Crăciun a lansat programul special de parenting ,,De la SOS mama, la ZEN mama”, în ziua în care fiul său Nicholas a împlinit 3 ani

Ela Crăciun a lansat programul special de parenting ,,De la SOS mama, la ZEN mama”, în ziua în care fiul său Nicholas a împlinit 3 ani

Ela Crăciun, realizatoarea şi prezentatoarea emisiunii tv „Numai de bine”, difuzată pe Antena 3, face un nou pas în cariera sa, de această dată către online coaching şi lansează un program special dedicat tinerelor mămici, intitulat „De la SOS mama, la ZEN mama”. Evenimentul a avut loc luni, 18 octombrie, chiar în ziua în care fiul său Nicholas a împlinit  vârsta de 3 ani.

„Astăzi (luni, 18 octombrie-n.r.) pot în sfârșit să vă prezint și să vă las să descoperiți aici proiectul la care am lucrat atât de mult în ultimele luni: cursul de la «SOS mama, la ZEN mama». Am ales ziua asta pentru că asa cum știți, are o însemnătate puternică pentru mine, fiind ziua de naștere a lui Nicholas, dar și ziua în care am anunțat în anii anteriori alte proiecte de suflet. Sunt foarte fericită că odată ce el împlineşte 3 ani îi suntem cu toţii aproape. A fost un moment în care m-am bucurat să văd cât de frumos şi armonios creşte Nicholas, care deja a decis totul singur pentru ziua lui de naştere. De la tematica petrecerii care a fost una cu supereroi, la tortul cu personajul său preferat, cea mai mare împlinire pentru mine este să-l văd fericit şi independent încă de pe acum şi să ştiu că prin experienţa mea pot ajuta mereu şi alte mame să se bucure de tot ce e bun şi frumos în viaţa lor. Am fost şi sunt constant încurajată de femeile din jurul meu să mă implic mai mult, să ofer mai multe informaţii, aşa că pot spune că mi-am găsit cumva misiunea”, a declarat Ela Crăciun.

Nicholas a împlinit 3 ani, pe 18 octombrie 2021

E-book-ul ,,De la SOS mama, la ZEN mama” face parte dintr-un pachet special, care pune la dispoziţia tinerelor mame şi un curs complet intitulat ,,ZEN mama”, care cuprinde pe lânga manualul de instrucţiuni de 101 pagini, 8 video-uri explicative şi 4 workbook-uri.

Astfel, Ela Crăciun face acest nou pas în antreprenoriat, motivată de dorinţa de a veni în sprijinul părinţilor cu toată experienţa sa de mamă a trei copii, pentru care a obţinut de-a lungul timpului numai informaţii validate de către experţi. Mai ales că, de cele mai multe ori, naşterea unui copil vine la pachet cu foarte multe întrebări şi griji copleşitoare.

Autoare a două volume de succes devenite un reper pentru zona de parenting, „9 luni fără griji” şi „12 luni fără griji”, Ela Crăciun a colaborat şi de acestă dată cu o echipă de specialişti în domeniile esenţiale creşterii sănătoase a copiilor şi este sigură că noul său produs ,,De la SOS mama, la ZEN mama” va oferi toate răspunsurile de care părinţii au nevoie în cadrul acestui nou început de drum.


Vă recomandăm și: Ela Crăciun l-a primit în familie pe Michael Douglas. Ce grad de rudenie îi leagă pe cei doi

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?