UPDATE | Elena din Iași a cumpărat o lasagna din Lidl. Când a ajuns acasă, să leșine. Ce era înăuntru, de fapt / Poziția Lidl România
Atunci când cumperi alimente dintr-un supermarket sau chiar din piață, îți dorești atunci când ajungi acasă, ca produsul să fie comestibil și de calitate. Însă, din nefericire, nu mereu se întâmplă așa.
Elena, o femeie din Iași, care a achiziționat lasagna de la magazinul Lidl din Dacia, a avut o surpriză deloc plăcută când a vrut să consume produsul împreună cu familia. Mâncarea avea un vierme!
”Ieri (n.r. – duminică, 24 septembrie 2023), în jurul orei 11:00 am cumpărat lasagna de la Lidl, din Dacia. Seara, în jurul orei 19:00, după ce am gătit-o, am găsit viermele. Nu știu dacă mai avea și alții, mi s-a făcut rău și nu am mai putut să verific. Nu am ajuns la spital. Am luat două guri, iar unul dintre copii a vomat după ce a văzut ce e în farfurie. Până acum am luat de vreo 3 ori lasagna de la Lidl. De obicei gătesc acasă lasagna, dar, dacă sunt în criză de timp sau vreau o cantitate mică, cumpărăm de la Lidl”, susține ieșeanca ce a plătit pentru produs 16,99 lei.
Femeia a depus reclamație la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Lidl.
”Aseară (n.r. – duminică, 24 septembrie 2023) am trimis mail la Lidl, am completat formularul la ANPC, am trimis mail la DSP. Astăzi (n.r. – luni, 25 septembrie 2023) a fost soțul și a depus reclamație la DSP Iași. Toate aceste demersuri le-am făcut pentru a lua măsuri organele de control, în speranța că nu vor mai exista astfel de produse la vânzare. Nu aș vrea să dau declarații suplimentare până nu voi fi contactată și de reprezentanții Lidl, să îmi transmită punctul lor de vedere. În această dimineață (n.r. – luni, 25 septembrie 2023) am vorbit cu o reprezentantă de la ei, la numărul de telefon afișat pe site, dumneaei și-a prezentat scuze pentru acest incident”, mai spune Elena, potrivit bzi.ro.
Nu este un caz singular în România
Din păcate, nu este singurul caz din România. În urmă cu câteva săptămâni, un bărbat din cluj a avut parte de o experiență deloc plăcută, mai ales că a văzut abia când a ajuns acasă ce cumpărase din magazin. Clujeanul a cumpărat lipii de la supermarketul Cora din oraș, însă atunci când a ajuns acasă a constatat că acestea erau mucegăite.
”Nu mai putem să ne bazăm pe nimic. Lipiile costă 9 lei, iar calitatea este jenantă. Costă mult și sunt și stricate. Le-am aruncat”, a spus bărbatul, citat de stiridecluj.ro.
Poziția Lidl România
„Cu referire la articolul publicat pe data de 27 septembrie, dorim să facem următoarele precizări:
Sănătatea și siguranța consumatorilor reprezintă o prioritate pentru noi. Așadar, din respect pentru clienții noștri, în magazinele Lidl se găsesc produse de cea mai bună calitate. Mai mult, luăm în permanență măsuri suplimentare de verificare a produselor pe care le comercializăm și ne asigurăm că acestea sunt păstrate în condiții optime încă din momentul în care sosesc în depozitele noastre și, ulterior, pe parcursul lanțului de aprovizionare a magazinelor Lidl.
Cazul semnalat este unul izolat și, în vederea soluționării acestuia, am solicitat o serie de verificări din partea furnizorului cu care colaborăm. Acesta respectă cele mai înalte standarde de siguranță alimentară și efectuează controale constante în fabrică, în fiecare etapă de producție, dar și la mijlocul și la sfârșitul perioadei minime de valabilitate.
Pentru situația semnalată, furnizorul nostru a realizat o analiză a lotului din care face parte produsul prezentat în articol. În urma acesteia, nu au fost găsite deviații sau alte probleme în ceea ce privește calitatea, sau condițiile de depozitare.
Pentru ca produsul să rămână optim de consum și în urma achiziționării, acesta trebuie să fie depozitat la temperaturi sau condiții de păstrare conform indicațiilor de pe ambalaj – în cazul de față, în frigider.
Ne pare rău pentru situație, însă, dorim să vă asigurăm de faptul că atât Lidl România, cât și partenerii noștri sunt preocupați în permanență de respectarea riguroasă a unor standarde înalte de siguranță alimentară”, au transmis reprezentanții Lidl România.