Elena Merişoreanu, despre perioada petrecută în spital cu COVID-19: „Am plâns cum nu am plâns la înmormântări, ce am văzut acolo”
Interpreta de muzică populară Elena Merişoreanu, în vârstă de 72 de ani, a povestit – într-un interviu pentru Observatornews.ro – experiența sa din spital după ce s-a imbolnăvit de Covid-19, în urmă cu o lună. Ea era vaccinată cu schema completă.
Artista s-a infectat cu noul coronavirus la sfârșitul lunii septembrie și stat două săptămâni internată la Institutul „Matei Balş” din Capitală, cu un plămân afectat. Acum spune că e bine, dar încă mai are momente când oboseşte. Cât privește atmosfera din spital, ea spune că a plâns mai ceva ca la înmormântări.
„Acuma sunt bine. Mulţumesc lui Dumnezeu, medicilor de la «Matei Balş», infirmierelor, asistentelor… Vreau să spun că nu am mai trăit niciodată această experienţă, urâtă aş spune eu. Am văzut lucruri care pe mine m-au mişcat şi tot timpul mă gândesc la oamenii care, poate că nu avut vaccinul, au făcut stări foarte agresive. Eu având vaccinul am făcut o formă mult mai uşoară, relativ uşoară”, a explicat Elena Merişoreanu într-un interviu pentru Observatornews.ro.
Cântăreaţa spune că ştie și unde s-a îmbolnăvit, dar inițial a crezut că e doar o răceală. Fiica sa a fost cea care a îndemnat-o să se testeze.
„Cu o săptămână în urmă am avut două evenimente, acolo noi cântăm 50 de minute, o oră, şi facem poze, câte două ore. Noi nu putem să refuzăm publicul, că el ne-a creat, el ne iubeşte şi noi fără ei nu am exista. Fără voi, media, şi publicul şi Dumnezeu care să ne iubească, noi nu am exista. Aşa că eu zic că am făcut poze, am ieşit afară… Am dat pe seama răcelii. Am stat până a şasea zi acasă, dar rău, rău, rău de tot mi-a fost. Şi fiica mea mă întreabă, într-o zi, coboară jos la mine şi zice… «Mă, mamă, tu de două zile nu bei cafeaua?», Zic: «Mă nu mai am nici gust, nici miros». «Aoleu, tu ai COVID!». A fugit la farmacie, mi-a făcut (testul)… dintr-o dată, a ieşit pozitiv”, relatează Elena Merişoreanu.
Interpreta spune că atunci când a fost internată şi a văzut situaţia din spital, a plâns cum nu a plâns nici la înmormântări.
„Seara, pe la 23.00, am dat telefon, m-am dus la «Matei Balş», după aşteptare, (…) imediat ce mi-a recoltat sânge: pozitivă, bineînţeles. Am aşteptat cred că vreo două-trei ore până s-a făcut un loc. Când am văzut lumea cum stă pe jos, cu pături pe ei, vă rog să mă credeţi că eu am plâns cum nu am plâns la înmormântări, ce am văzut acolo”, a mai spus aceasta.
Cântăreaţa a vorbit și despre medici, care trec prin momente la fel de „groaznice”.
„Aceşti medici şi asistente şi infirmierele trec prin nişte clipe atât de groaznice, se duc şi ei la familii, toată lumea munceşte, combinezoanele alea pe ei, nu îi vezi decât ochii. Doctoriţa care a văzut de mine, (…) eu i-am văzut decât ochii. Şi când am ieşit din spital, – la un moment dat eu tot o sunam: «sunt aici, aştept să veniţi», nu am mai cunoscut-o. Şi la un moment dat, vorbind, avea doar masca pe faţă şi i-a căzut de pe nas, şi am zis: «Ce aţi păţit, aţi căzut?». «A, nu, de la masca cu metal». Mă, rană avea. Deci aceşti oameni trebuie să-i respectăm şi i-aş îndemna pe toţi să se vaccineze că eu, dacă nu aveam vaccinul, cred că astăzi nu mai eram aici de vorbă cu voi”, a spus ea.
Elena Merişoreanu a afirmat că, deşi plămânii ei erau complet recuperaţi, la externare, încă nu este în stare să facă eforturi prea mari, deoarece oboseşte.
„Eu am plecat, plămânul era afectat 8%, şi am ieşit cu 0. Dar obosesc foarte repede. (…)”, a mai povestit aceasta.
Elena Merişoreanu a declarat că este fericită că nu trebuie să mai meargă la evenimente, deoarece lumea ar vrea ca ea să le cânte live.
„Sunt fericită că nu ă mai duc la evenimente, pentru că mergând la evenimete faci eforturi foarte mari, trebuie să cânţi live”, a mai spus interpreta de muzică populară.
Vă recomandăm și:
- Elena Merișoreanu, îndurerată după decesul lui Gabi Luncă: „Era o persoană deosebită”
- Viorica de la Clejani, infectată cu coronavirus și internată la „Matei Balș”. Ioniță: „Mi-a fugit pământul de sub picioare”
- Gabi Luncă, „marea doamnă” a muzicii lăutărești, a murit la vârsta de 81 de ani. Fiica artistei: „O să ne revedem…”
- VIDEO| A murit cântăreața de muzică populară Viorica Dumbravă. Artista era infectată cu COVID