Elena Udrea a fost vizitată de fetița ei în închisoare. Ele s-au întâlnit în camera Mama și copilul
Fostul ministru al Turismului a reușit să petreacă timp cu fetița ei după ce a așteptat trei luni și jumătate acest moment. Micuța a fost adusă la Penitenciarul Târgșor, Prahova, după cum a confirmat unul dintre apărătorii ei.
Elena Udrea a petrecut timp cu fetița ei, săptămâna trecută, în camera denumită generic „Mama și copilul” de la Penitenciarul Târgșor, cameră folosită expres de deținutele care fi au născut recent fie la întâlnirile celor care au copii, potrivit Știripesurse.ro.
Mesaj disperat din închisoare
„A fost avut în considerare interesul superior al copilului și numeroasele studii care arată cât de importantă este menținerea legăturii copilului cu părintele care este în executarea unei pedepse privative de libertate. Pana săptămâna trecută, având in vedere ca nu i se permitea decât ca vizita copilului sa aibă loc cu dispozitivul de separare, nu s-a putut organiza aceasta deoarece nu poți sa ii explici unui copil de ce nu își poate îmbrățișa mama”, a explicat avocata familiei, conform sursei citate.
Recent, Elena Udrea transmisese un mesaj disperat, din închisoare, după decizia de eliberare a lui Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR). Ea s-a plâns, printr-o postare că nu și-a văzut fetița, de mai bine de 3 luni, în timp ce alții sunt eliberați din penitenciar.
Elena Udrea a contestat sentința de 6 ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute. Elena Udrea a ajuns în 16 iunie, în România, la câteva zile după ce autoritățile bulgare au decis extrădarea sa.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea, fost ministru al Turismului, să rămână după gratii pe durata judecării recursului în casație cerut de avocații ei. Prin această cale extraordinară de atac, Elena Udrea cere eliberarea din închisoare.
Audierea Elenei Udrea a fost amânată pentru 6 septembrie, după ce toți grefierii ÎCCJ s-au infectat cu COVID-19.