Prima pagină » Actualitate » Elev din Turda, bătut de profesorul de matematică. Părinții nu au depus încă plângere

Elev din Turda, bătut de profesorul de matematică. Părinții nu au depus încă plângere

Elev din Turda, bătut de profesorul de matematică. Părinții nu au depus încă plângere

Un elev de clasa a șasea de la o școală din Turda, județul Cluj, a fost bătut de către profesorul său de matematică.

Polițiștii au anunțat că s-au autosesizat în acest caz, însă, momentan, părinții nu au depus o plângere penală în acest caz, după cum informează monitorulcj.ro.

Potrivit sursei citate, mama elevului agresat nu și-a crezut inițial fiul atunci când acesta a povestit că a fost agresat de dascăl. Mama băiatului a spus că fiul său „este mai neastâmpărat” și nu a pus bază în spusele lui în acel moment.

Cu toate acestea, femeia a luat lucrurile în serios în momentul în care a fost sunată de diriginta băiatului.

„Astăzi (marți, n. red.), la ora 10:40, băiatul meu m-a sunat de la școală, pentru a-mi spune că a fost bătut și trântit de pe scaun de profesorul de matematică. Sincer, nu l-am crezut pe fiul meu, deoarece el este mai neastâmpărat, însă după aceea am fost sunată de dirigintă și de doamna directoare și chemată la școală”, a povestit mama elevului.

Femeia a adăugat că intenționează să depună o plângere în cursul zilei de miercuri.

Poliția din Turda s-a autosesizat

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au anunțat miercuri că polițiștii s-au autosesizat în acest caz și vor face verificări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la un elev al unei unități școlare din municipiul Turda, care ar fi fost agresat fizic de un cadru didactic, la data de 15 februarie, polițiștii municipiului Turda s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

Astfel, în cauză au fost demarate cercetări și vor fi efectuate verificări pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

De asemenea, cazul se află  în atenția polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară Cluj.

Menționăm faptul că până în acest moment, la nivelul Poliției municipiului Turda, nu a fost depusă nicio plângere referitoare la evenimentul care ar fi avut loc în unitatea de învățământ”, a informat miercuri IPJ Cluj.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele